Printr-o decizie numai în parte fireasca, din cînd în cînd administratiile carora le încredintam spre conducere tara pun în acelasi cos educatia si cercetarea. În vremea cînd eram profesor de liceu am experimentat pe piele proprie ce însemna asta. În clasa, ca sa fii un profesor bun trebuia sa faci din materia disciplinei tale o pasta moale, cu gust si aroma atractiva, din care sa guste cu placere oricine ar fi dorit dintre elevi, pe cît posibil toti. Trebuia, altfel spus, sa asimilezi, macerezi si remodelezi cît mai simplu, dar si mai stralucitor, continuturile nu o data complexe ale specialitatii predate.
Cercetarea, în schimb, era cu totul altceva. Acolo întrebarea era cheia care, în loc sa desferece cunoasterea, te putea duce oricînd în impasuri, la formulari tematice nemaipetrecute ori la metode experimentale, nemaiîncercate. Pasionat de nou, îmi petreceam cel mai adeseori dupa-amiezele si serile scormonind o problema, cautînd rezolvari si dînd peste noi întrebari.
Ei bine, senzatia de dedublare nu era dintre cele mai comode din lume. Dimineata, la ore, ma dadeam peste cap sa explic, sa fac atractive lectiile, în timp ce orele mele libere erau ocupate cu tentative de a întelege ceea ce predecesorii nu izbutisera sau nu îsi pusesera problema sa înteleaga. Alternanta între simplificare si complicare, complementara în sine, era, totusi, istovitoare, mai cu seama ca pentru a integra noutatile descoperite de mine în lectii însemna nu doar sa pricep eu despre ce este vorba, ci si sa gasesc modalitatile cele mai folositoare si mai simpatice de a atrage atentia asupra lor.
Astazi educatia este din nou împreuna cu cercetarea într-un guvern care a decis sa îsi simplifice structura, punînd sub aceeasi palarie mai multe lucruri. Si, ca din întîmplare, crizele din cercetare se succed în viteza. Scandalul de la Institutul “G. Calinescu” din capitala continua, ba acuzîndu-l pe sef, acad. E. Simion, de despotism, ba mobilizînd, la chemarea acestuia din urma, pe propriii partizani pentru a-i declara impostori pe cei ce acuza. Între timp însa a izbucnit un alt scandal, nu mai putin virulent, la Institutul “A. D. Xenopol” din Iasi, unde directorul, acad. Al. Zub, a intrat în conflict cu mai tinerii cercetatori ai trecutului, aparent din pricini de distribuire a puterii simbolice si administrative, însa, în fapt, datorita tipurilor de adeziuni teoretico-metodologice diferite la care subscriu membrii echipei acestei unitati de cercetare.
Ambele institute sînt în subordinea Academiei Române, compromisa, în parte, cu cîtiva ani în urma, de scandalul plagiatelor din tratatul de istorie a României coordonat de acad. Dan Berindei si acad. Virgil Cândea. Aparent, chestiunea ar trebui deci rezolvata de presedentia înaltului for si de restul conducerii acestuia.
Dar cercetarea nu poate ramîne fara interes pentru ministerul desemnat sa rezolve problemele legate de acest compartiment. Prin urmare, întrebarea este cine va da de capat, în spirit constructiv, cu tact si cu solutii practice onorabile, crizelor respective?
Deocamdata, s-ar spune ca ministerul are problemele pe care eu însumi le vadeam în vremea profesoratului meu de liceu. El nu reuseste – cel putin în mod vizibil – sa îsi armonizeze demersurile ce intereseaza educatia, discutabile si ele, cu cele privind cercetarea. Camasa e prea strîmta, poftele prea mari!
(descărcat la 15 mai 2007 de pe: http://www.ftr.ro/index.php?cmd=d&id=768)
