Dumitru Vitcu despre situaţia de la “Xenopol”. “Flacara Iasului”, 29 noiembrie 07
noiembrie 29, 2007
“Şi-au dat arama pe faţă”
Scandalul de la Institutul “A.D.Xenopol”, departe de a fi închis, beneficiind din plin de un anumit tip de “publicitate” şi canalizând în direcţii nefericite ideea de cercetare şi spirit ştiinţific, reprezintă, în definitiv, încă o bilă neagră pentru imaginea “dulcelui târg al Iaşului”. În ediţia de faţă, prezentăm un foarte interesant dialog cu cercetătorul Dumitru Vitcu, dialog relevant pentru punerea în ordine a evenimentelor, dar şi pentru elucidarea unor chestiuni delicate precum: relaţia lui Vitcu cu Securitatea, “avizul” emis de Al. Zub în favoarea lui Kurt Treptow, deficienţele manageriale ale actualului director al Institutului etc.
Călin Ciobotari: Domnule Vitcu, se poate vorbi, la ora aceasta, de un blocaj la Institutul “A.D.Xenopol”, aşa cum susţin colegii dumneavoastră mai tineri?
Dumitru Vitcu: Da, cu siguranţă se poate vorbi, doar că acest blocaj a fost provocat tocmai de aceştia. În cei 45 de ani de când lucrez la acest institut nu mi-a fost dat să văd sau să aud asemenea atitudini atât de tranşante, atât de rebele, în pofida conducerii; mai ales când conducerea este reprezentată de figuri emblematice precum domnul Zub.
“Ei” şi “noi”
C.C.: Într-un procent cât de mic, sunt argumentate aceste reacţii?
D.V.: Cu siguranţă, există un pretext viabil. E vorba despre alegerea Consiliului Ştiinţific; au descoperit că, după un an de zile de la data limită a vechiului Consiliu, ar fi trebuit să aibă loc o Adunare Generală pentru alegerea unui nou Consiliu.
C.C.: Aşadar legea, nu negaţi, este de partea lor.
D.V.: Categoric! Unde se opreşte dreptatea lor? În momentul în care a fost ales un nou Consiliu, în acea Adunare Generală, domnul director Al. Zub a precizat care sunt criteriile, normele. Potrivit acestor norme, ale Academiei Române, ar fi trebuit să fie în Consiliu cel puţin doi-trei responsabili de colective. Regizând acele alegeri, protestatarii au făcut în aşa fel încât să fie majoritari în Consiliu. Alături de cercetătorii de gradul trei şi de gradul doi, de director şi de secretar nu urma să facă parte din Consiliu nici un responsabil de departament. Domnul Zub, în momentul în care a văzut ce se întâmplă, a părăsit sala. Asta se întâmpla în luna martie a acestui an. La foarte scurt timp, cum era de aşteptat, conducerea Academiei a invalidat acest rezultat.
C.C.: Situaţie în care conflictul s-a acutizat.
D.V.: Da! Domnul Zub a fost acuzat că, în calitatea sa de şef al secţiei de Istorie şi Arheologie, ar fi intervenit pentru această invalidare. Numai că invalidarea era semnată de vicepreşedintele Academiei, domnul Dan Berindei. În continuare s-a întâmplat ceva ce, repet, nu mi-a fost dat să văd: tinerii cercetători au intentat proces direct domnului Zub, în calitatea de şef al unei secţii a Academiei.
C.C.: Bun, dar de vreme ce semnase Berindei, de ce nu l-au dat în judecată pe acesta?
D.V.: Asta ne întrebăm şi noi…
C.C.: În ce fază e procesul?
“Chiar d-l Zub ne suspecta de partizanat”
D.V.: Au fost trei termene. Încă nu s-a dat un verdict.
C.C.: Cum interpretaţi decizia protestatarilor de a apela la CNSAS?
D.V.: A fost, evident, o acţiune împotriva tuturor celor care l-au sprijinit pe Al. Zub.
C.C.: Vă aşteptaţi la mişcarea asta?
D.V.: Mărturisesc că nu. Mai ales că lucrez la Institut doar cu o jumătate de normă; cartea de muncă o am la Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava, unde sunt profesor. În plus, am spus din start că nu doresc să mai fac parte din Consiliul Ştiinţific al Institutului. Nu aveau motiv să mă atace pe direcţia asta. În schimb, pentru că i-am luat apărare domnului Zub… Ba chiar am încercat o aplanare a situaţiei, mergând la ei împreună cu colegul Dumitru Ivănescu. Fiecare întâlnire se solda cu un nou atac de presă din partea lor. La un moment dat, chiar d-l Zub ne suspecta de partizanat.
C.C.: Dându-vă demisia din funcţia de membru fondator al Fundaţiei “A.D Xenopol” şi sustrăgându-vă astfel cercetărilor CNSAS-ului, s-a lăsat, cu generozitate, loc de interpretare privind o posibilă colaborare a dvs. cu fosta Securitate.
D.V.: Este o judecată aparent logică. În cadrul Institutului am fost secretar de partid timp de patru mandate. Şi mă mândresc cu acest statut. La nivelul organizaţiei de bază, alegerile se făceau exclusiv prin voinţa colectivului, care era sfântă. Am fost ales împotriva voinţei mele, iar protestatarii speculează probabil acum funcţia aceasta pe care am deţinut-o. O funcţie din care am tras numai ponoase.
C.C.: După Revoluţie.
D.V.: Da, după… Că aş fi făcut carieră din cauza acestui statut. Când de fapt, deşi aveam Premiul Academiei, cărţi, studii, am stat 22 de ani pe postul de simplu cercetător.
“Am făcut rapoarte la Securitate atunci când veneam din străinătate”
C.C.: D-le profesor, vă întreb franc: aţi colaborat cu Securitatea?
D.V.: Am spus-o şi-o repet: pun mâna pe cruce, merg la detectorul de minciuni, merg la biserică, merg oriunde – nu am colaborat! Şi asta o voi dovedi, făcând demersuri la CNSAS în acest sens.
C.C.: Unul dintre argumentele care v-ar fi incriminat era prezenţa dvs. pe listele celebrei Maria Ghiţulică. Argument fragil, ţinând cont că şi un alt “listaş”, Ioan Holban, a primit recent de la CNSAS dovada faptului că nu a făcut poliţie politică.
D.V.: Trecerea mea pe acea listă s-a făcut fără ştiinţa şi voinţa mea.
C.C.: Aţi semnat un Angajament?
D.V.: Nu, în nici un caz, după cum nu mi-am turnat colegii la Securitate, nu folosit pseudonime, nu am luat bani. Dacă printr-o minune s-ar descoperi că eu am colaborat cu Securitatea, vă declar cu toată răspunderea că merg în Piaţa Unirii, îmi torn cenuşă în cap, mă pun în genunchi şi cer scuze tuturor celor pe care i-am păgubit.
C.C.: Nu a existat nici un fel de contact cu Securitatea?
D.V.: Am făcut rapoarte la Securitate atunci când veneam din străinătate.
C.C.: Şi ce scriaţi în ele?
D.V.: Relatam ce-am făcut acolo, fără să denigrez pe nimeni. Era ceva obligatoriu. Am respectat întotdeauna Securitatea ca organ al puterii în stat, dar nu am dat o singură dată o simplă foaie de hârtie semnată cu pseudonim. Iar rapoartele le dădeam întotdeauna din Serviciul de Protocol al Universităţii, prin doamna Paiu.
C.C.: Vi s-a propus să colaboraţi?
D.V.: Da! Mi s-a propus în mod direct, de vreo trei patru ori.
C.C.: Refuzul dvs. a fost la fel de direct?
D.V.: N-am fost un rebel şi am respectat întotdeauna autorităţile. Le-am spus: oricând vă stau la dispoziţie, dar să nu aşteptaţi de la mine turnătorii.
C.C.: V-a adus deservicii refuzul acesta?
D.V.: O singură dată, când trebuia să plec în Spania şi nu am obţinut viza la timp. Pun totuşi pe seama întâmplării acest aspect.
Despre “deficienţele manageriale” ale lui Al. Zub
C.C.: Cum vi s-a părut că a reflectat presa conflictul de la Institut?
D.V.: Partizanal. Foarte puţine voci s-au auzit în favoarea d-lui Zub şi asta l-a mâhnit mult. Ne-a reproşat chiar, mie personal, că nu am luat atitudine în presă. Se aştepta la voci din Institut care să-i ia apărarea. I-am replicat, spunându-i că era de datoria lui, în primul rând, să dea o replică fermă acestor indivizi. N-a făcut-o.
C.C.: Vă păstraţi epitetele cu care, în ziarul “Cotidianul”, i-aţi “gratulat” pe contestatari? “Imberbi”, “nemernici” etc.
D.V.: De felul meu sunt un om calm, temperat. Sincer, poate nu trebuia să folosesc acei termeni, deşi nu ştiu câţi, într-o astfel de situaţie, ar fi ocolit asemenea termeni.
C.C.: Aţi pomenit, tot în “Cotidianul”, de unele “defecte manageriale” ale lui Al. Zub.
D.V.: Am uitat să pun în ghilimele cuvântul “defecte”.
C.C.: Totuşi, la ce v-aţi referit?
D.V.: D-l Zub nu se poate lăuda cu un manageriat extraordinar pe linie administrativă. Nu pun în discuţie, ferească sfântul!, abilităţile domniei sale pe plan ştiinţific. Sunt însă deficienţe manageriale consumate în avantajul celor care l-au reclamat.
C.C.: Ce vreţi să spuneţi?
D.V.: Să vă dau un exemplu. I-am spus şi dumnealui că eu aş fi impus un program ferm de lucru la Institut, aşa cum am beneficiat de el timp de patruzeci şi ceva de ani. De la 8 la 14, să spunem.
C.C.: Nu există un asemenea program?
D.V.: Nu! D-l Zub, spirit academic, nu a vrut să cantoneze programul ştiinţific pe un program fix, pornind de la premisa că fiecare poate să îşi facă documentarea şi în alte părţi decât la serviciu. Se vede însă treaba că libertatea excesivă dăunează grav uneori. Dacă introducea program fix cel puţin o lună, ar fi trebuit să desfacă contractul de muncă la cel puţin zece persoane.
C .C.: Condica se semnează deci la modul pur simbolic?
D.V.: Da.
C.C.: Daţi-mi câteva nume!
D.V.: Nume n-o să vă dau. O să vă dau, însă, un alt exemplu de “deficienţă managerială”. D-l Zub a avut prea multă încredere în sinceritatea unuia sau altuia. S-a mers pe rapoartele scrise de fiecare, ori în acele rapoarte se strecurau, şi încă se strecoară, foarte multe cosmetizări. Or a merge doar pe rapoarte şi a nu verifica materialul… Mulţi dintre reclamanţi se află în această situaţie. Altă deficienţă: multora dintre reclamanţi li s-a îngăduit să aibă teza de doctorat ca temă de cercetare, ceea ce presupune statutul de doctorand cu bursă. Un director mai exigent n-ar fi tolerat aşa ceva. Sunt câţiva dintre protestatari, foşti doctoranzi ai d-lui Zub, care nici acum nu şi-au finalizat tezele de doctorat şi, implicit, temele de cercetare înscrise în programul de cercetare.
C.C.: Ce riscă?
D.V.: Nu mai riscă nimic. Timpul a trecut! Vinovat se fac, deopotrivă, şi d-l Zub şi Consiliul Ştiinţific.
Cazul “Treptow”
C.C.: Imaginea lui Al. Zub a avut de suferit – s-a făcut mult tam-tam – din cauza unei aşa-zise acreditări pe care dumnealui ar fi dat-o lui Kurt Treptow, pedofilul fiind eliberat, din această cauză, mai devreme.
D.V.: Da, la acea vreme am dat o replică la Ziarul de Iaşi, însă a fost masacrată într-un asemenea hal, încât nici eu n-am mai înţeles ce spuneam acolo. Acum îmi dau seama cine m-a operat.
C.C.: Faceţi referire cumva la Adrian Cioflâncă, editorialist la acel ziar şi cercetător la Institut?
D.V.: Probabil! Dar să vă explic: din partea unei edituri a sosit la Institut o lucrare semnată Kurt Treptow pentru referat editorial. D-l Zub a încredinţat acea lucrare colegului Marius Chelcu, socotindu-l mai abilitat pe domeniu. Marius Chelcu a făcut referatul de acceptare, considerând lucrarea publicabilă. În mod normal, după referatul lui Chelcu, lucrarea a trecut prin Consiliul Ştiinţific, care a luat act de valoarea manuscrisului şi a eliberat o simplă adeverinţă pentru editură. Cine putea să semneze acea adeverinţă? Directorul Institutului şi preşedintele Consiliului, d-l Zub.
C.C.: De ce n-a ieşit imediat în presă d-l Zub, cu declaraţii ferme, clarificatoare?
D.V.: Are prea multe angajamente şi probabil şi din jenă. I-am reproşat adesea că nu e exigent. Mi-a răspuns că el nu vrea să devină “vechilul instituţiei”. Or asta spune tot.
“În plan moral nu se mai poate repara nimic”
C.C.: Pe finalul discuţiei noastre, cum vedeţi dvs. finalizarea acestui conflict? Se rezumă el la un conflict între generaţii?
D.V.: Nu! Este un conflict între caractere.
C.C.: Soluţionarea va fi una de ordin moral, sau pe linie legal-administrativă?
D.V.: Mă tem că în plan moral nu se mai poate repara nimic. Tinerii colegi şi-au dat arama pe faţă. În ce mă priveşte, am de gând să încetez colaborarea cu Institutul.
C.C.: Iar situaţia viitoare a d-lui Zub, cum o vedeţi?
D.V.: Nu au cum să-l înlăture de la conducerea Institutului şi cu atât mai puţin de la conducerea secţiei de Istorie a Academiei. Îi pot face, însă, mult rău, moral şi psihic. Singura soluţie: o despărţire pe plan administrativ. Două institute, sau ei, protestatarii, să se individualizeze ca un colectiv în cadrul unei instituţii. Altfel… Nu ştiu…
Scrisoare deschiă către Academia Română. 26 noiembrie 2007
noiembrie 26, 2007
Stimaţi membri ai Academiei Române,
Început acum zece luni, conflictul de la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” nu pare să aibă un sfârşit. Cei 13 tineri cercetători mai speră şi acum că noul Consiliu Ştiinţific, ales în mod statutar, transparent şi democratic, la 27 martie a.c., îşi va intra în atribuţii, dându-le posibilitatea de a continua o activitate în care au investit mult, oferind deja suficiente probe de profesionalism.
Opinia publică a fost intoxicată cu ideea că grupul nostru ar contesta calităţile profesionale ale domnului academician Alexandru Zub. Credem că este momentul să clarificăm situaţia. Noi nu punem sub semnul întrebării anvergura intelectuală a d-lui academician. Din păcate, dl. Zub invocă prestaţia academică a domniei sale ca argument într-un conflict administrativ, unde, mai mult decât prestigiile simbolice, contează regulile şi mai ales bunul simţ. Respingerea obstinată a unui Consiliu ştiinţific nou, în favoarea altuia mai vechi, ilegal, nu poate fi justificată numai prin formula „faceţi aşa, pentru că asta vă cer eu, Alexandru Zub”. Multă lume doreşte o explicaţie raţională, iar aceasta nu poate fi oferită cu uşurinţă: de ce refuză dl. Zub noul Consiliu, deşi acesta are acum în componenţă oameni cu care domnia sa a lucrat mai bine de un deceniu, cu rezultate fructuoase? De ce refuză dl. Zub dialogul cu angajaţii? Parcurgând CV-ul domniei sale se pot observa cu uşurinţă foarte multe lucrări („Anuarul”, „Xenopoliana”, volumele dedicate congreselor internaţionale şi simpozioanelor organizate de noi) pe a căror copertă Al Zub apare drept coordonator, redactor-şef sau organizator. Dacă sinceritatea nu a devenit cel mai mare duşman al domniei sale, ar putea recunoaşte că acele tomuri şi reuniuni ştiinţifice nu ar fi existat fără dăruirea şi generozitatea „derbedeilor”, pe care astăzi îi atacă prin orice mijloace. Binelui pe care domnia sa ni l-a făcut în dese rânduri, noi am încercat să îi răspundem cu şi mai mult bine. Prin urmare, nenumăratele referiri pe care d-l director le face la adresa „tinerilor ingraţi” ne dor, ele nefiind deloc conforme cu realitatea. De asemenea, s-a mai vorbit, cu totul eronat, despre un aşa-zis conflict între „bătrâni” şi „tineri” ori despre o simplă luptă pentru putere. În realitate, nu vârsta, ci valorile sunt acelea care ne despart. Ne dorim un alt Consiliu Ştiinţific, legal şi responsabil, doar pentru a fi siguri că munca fiecăruia va fi apreciată cum se cuvine, după criterii obiective. Am evita, de exemplu, ca un tânăr cu doctorat şi carte de autor să fie menţinut, sub diferite pretexte, în postura de asistent-cercetare.
De-a lungul acestui an ne-am expus punctul de vedere în memorii şi scrisori deschise în care am definit, civilizat, doleanţele noastre. În locul unor explicaţii pe acelaşi ton, am primit doar „epitete”. În timp ce noi susţinem nişte adevăruri elementare şi semnalăm neajunsuri ori nedreptăţi instituţionale cât se poate de concrete, domnul Zub ne combate neprincipial, în cu totul alt registru, abuzând de imaginea bună pe care o are în spaţiul public. Credem că aici se face o confuzie gravă: dacă cineva a avut de suferit de pe urma regimului comunist şi merită tot respectul nostru, nu înseamnă, totuşi, că are dreptate în orice problemă sau că este mai presus de lege.
Noi ne dorim un viitor predictibil, dl. Zub aspiră, pe bună dreptate, la o posteritate luminoasă. Dar actuala atitudine a domniei sale nu are cum să îi servească dezideratele. Sperăm că membrii Biroului îi vor putea transmite principala noastră temere, aceea că dl. director serveşte involuntar interese care nu îi aparţin, că luptă în războiul altora, agresându-şi, în mod nedrept, cei mai apropiaţi colaboratori. În loc să ne dedicăm proiectelor noastre, irosim timpul replicând nenumăratelor atacuri de presă iniţiate de dl. director. Mai mult, domnia sa recurge mereu la presiuni administrative, refuzând să semneze documente care ţin de funcţionarea normală a instituţiei (deplasări, granturi, fişele de evaluare individuale). Faţă de acest comportament răuvoitor, provocator de haos, noi nu am reacţionat într-o manieră similară. Dimpotrivă, am făcut tot posibilul ca Institutul „A.D. Xenopol” să repete, şi în 2007, performanţele anilor precedenţi. Cărţile de autor, volumele, revistele editate de noi, participarea la proiectele de cercetare interne şi internaţionale stau mărturie în acest sens.
Pe data de 8 noiembrie, dl. Zub a convocat, în mod ilegal, vechiul Consiliu, deşi acesta, cu peste un an întârziere, îşi depusese mandatul pe 27 martie 2007. În şedinţa respectivă, trei dintre membrii pensionabili ai fostului Consiliu şi-au votat prelungirea propriei activităţi. Mult mai grav este însă faptul că acelaşi Consiliu ilegitim a fost convocat pentru a retrage unuia dintre protestatari jumătatea de normă în baza căreia lucra, cu mult succes, la un proiect fundamental al Institutului, Documenta Romaniae Historica.
Deşi nu mai sperăm că dl. Zub va stopa acest război inutil, care afectează şi imaginea Academiei Române, suntem convinşi că cele îndurate de noi în acest an au totuşi un rost. Ştim că adevărul este de partea noastră şi, de aceea, facem apel la înţelegerea dumneavoastră. Vă rugăm să găsiţi o soluţie justă, care să nu compromită strădania noastră de până acum şi să nu expună instituţia orgoliilor unui singur om, oricât de mari i-ar fi meritele ştiinţifice.
26 noiembrie 2007
Liviu Brătescu
Cătălina Chelcu
Marius Chelcu
Mihai Chiper
Adrian Cioflâncă
Dorin Dobrincu
Alexandru Istrate
Andi-Emanuel Mihalache
Cătălina Mihalache
Paul Nistor
Leonidas Rados
Flavius Solomon
Petronel Zahariuc
Situaţia gravă de la Institutul de Istorie “A.D. Xenopol” din Iaşi
noiembrie 15, 2007
Semnatarii memoriului au iniţiat în luna mai o acţiune în justiţie pentru a cere asigurarea activităţii Consiliului şi aşteaptă un verdict până la sfârşitul acestui an. În aceeaşi idee, au fost făcute demersuri la conducerea Academiei Române de la Bucureşti şi Iaşi, cerându-se un arbitraj pentru conflictul în desfăşurare. Academia a întârziat însă să intervină, lăsând toate deciziile la latitudinea d-lui Alexandru Zub. Totuşi, printr-o adresă recentă, Biroul Prezidiului Academiei a pus în vedere directorului Institutului să deblocheze situaţia până la 15 noiembrie.
Acest termen a expirat fără să se întâmple nimic. Până acum, dl. Alexandru Zub a respins sistematic orice chemare la dialog, inclusiv ofertele de mediere din partea unor membri ai Academiei Române, preferând să conducă Institutul într-o manieră discreţionară, netransparentă şi imprevizibilă. A declarat de mai multe ori că Academia nu poate interveni şi că nu va respecta nici decizia justiţiei dacă aceasta îi va fi defavorabilă. În schimb, dl. Zub a apelat la calomnii, inclusiv prin invocarea unor presupuse ameninţări cu moartea, a adresat protestatarilor injurii, i-a ameninţat cu desfacerea contractului de muncă şi a cerut ultimativ unora să se disocieze de protest. Prin ordine interne ilegale, a blocat accesul cercetătorilor la informaţii şi decizii care privesc soarta Institutului, iar recent a constrâns-o chiar pe o colegă din personalul administrativ să declare, în scris, că ar fi fost agresată de protestatari, ca urmare a unei solicitări imperioase de a ni se pune la dispoziţie o adresă către Filiala Iaşi a Academiei Române.
În speţă, încălcând flagrant Statutul Academiei, legislaţia românească din domeniu, directorul Zub a convocat pe 7 noiembrie un Consiliu Ştiinţific al cărui mandat expirase de doi ani, pentru a recomanda Filialei Academiei prelungirea contractelor de muncă ale cercetătorilor aflaţi deja la vârsta pensionării, respectiv a celor cu ½ normă. Precizăm că aceştia au nevoie anual de o reconfirmare din partea Filialei Academiei, la recomandarea Consiliului Ştiinţific, pe baza unor criterii de performanţă ştiinţifică. În fapt, de mai mulţi ani, excepţia de la lege a fost transformată în regulă, contractele tuturor pensionabililor fiind prelungite automat, pe baza unor solidarităţi care transcend criteriile academice. Decizia din 7 noiembrie este ilegală pentru că a fost luată în discuţie de un organism al cărui mandat expirase şi implică, în plus, un flagrant conflict de interese: D. Ivănescu şi D. Vitcu, membri ai vechiului Consiliu, au cerut prelungirea propriilor contracte de muncă. Nu este lipsit de interes şi faptul că prin acest act ilegal a fost practic înlăturat din Institut unul dintre protestatari.
Insistenţa pensionabililor de a rămâne în Institut are o motivaţie pur financiară. Amintim că salariile cercetătorilor cu gradul CS I au fost triplate printr-o măsură recentă, atingând 4.500-6.000 RON net lunar, în timp ce angajaţii tineri şi activi, menţinuţi deliberat pe poziţiile de asistent cercetare, cercetător ştiinţific sau CS III, câştigă mai puţin de un sfert din sumele mai sus menţionate. Distribuţia salariilor şi discrepanţa uriaşă dintre acestea nu se reflectă în activitatea ştiinţifică şi nici nu se bazează pe evaluări reale ale performanţelor ştiinţifice. În condiţiile blocării activităţii Consiliul Ştiinţific legal constituit pe data de 27 martie şi ca urmare a menţinerii tuturor pensionabililor în activitate, nu se pot lua decizii privind scoaterea la concurs a posturilor. De trei ani, nu au mai avut loc practic promovări, fapt care afectează grav cariera şi veniturile cercetătorilor îndreptăţiţi prin activitatea de cercetare la o poziţie superioară în ierarhia academică.
Administrarea discreţionară
Blocajul din Institut şi încălcările repetate ale legii afectează performanţele ştiinţifice ale instituţiei, activitatea administrativă şi politica de personal. Institutul, deşi este o instituţie publică, nu este condus după rigorile pe care le presupune acest statut. Proiectul de management pe baza căruia se presupune că dl. Zub a câştigat concursul de director nu este public, deşi legea cere să fie. Deciziile sunt luate exclusiv în funcţie de interesele imediate ale directorului. Acesta pretinde să conducă instituţia dictatorial şi să nu dea seamă pentru ceea ce face.
Dl. Zub cumulează în acest moment o mulţime de funcţii: şef al Secţiei de Ştiinţe Istorice a Academiei, director al Institutului, şef al Colectivului de istoria culturii, preşedinte al Fundaţiei Academice „A. D. Xenopol”, redactor-şef al Anuarului Institutului, coordonator al revistei „Xenopoliana” (de care, în realitate, se ocupă tinerii protestatari) etc. Este ca şi cum ar fi, în sistemul universitar, şi rector, şi decan, şi şef de catedră etc. Apropiaţii d-lui Zub sunt în toate comisiile posibile din instituţie, obstrucţionând de multe ori iniţiativele concurente.
Institutul este în acest moment sub-administrat. Nu este pusă în aplicare vreo strategie de angajare în proiecte de cercetare naţionale şi internaţionale. Manifestările ştiinţifice din acest an au fost puţine la număr şi precar organizate, iar directorul nu manifestă nici un fel de preocupare pentru interesele angajaţilor.
Recent, am putut afla cu stupefacţie cu dl. Dumitru Ivănescu a funcţionat ani în şir pe postul de secretar ştiinţific al Institutului, fără să fi dat concurs aşa cum prevede legea şi fără să fi primit formal această încadrare. Conform propriilor declaraţii recente, el a fost de fapt secretarul Consiliului Ştiinţific, însă pentru a fi desemnat în această funcţie ar fi trebuit să fi fost ales în prealabil ca membru al Consiliului de către Adunarea Generală cu o majoritate de două treimi, lucru despre care nu ştim să se fi întâmplat. Cert este că în practică dl. Ivănescu a avut dreptul de semnătură şi atribuţiile unui secretar ştiinţific.
De altfel, a devenit o regulă ca prevederile legale să fie ignorate cu uşurinţă în Institut. Nici şefii de colective nu au fost desemnaţi prin concurs, aşa cum cer reglementările interne ale instituţiei. Au existat, de asemenea, neregularităţi în organizarea concursurilor pe posturi. Legea accesului la informaţie este în mare parte ignorată. În fine, nu există proceduri birocratice transparente şi previzibile pe baza cărora să fie administrat Institutul.
Trecutul problematic
În luna iulie a.c., o parte dintre semnatarii acestui comunicat am făcut o cerere la CNSAS pentru verificarea mai multor cercetători din Institut. Ca urmare a acestei cereri, d-nii Dumitru Ivănescu, Dumitru Vitcu, Mihai-Ştefan Ceauşu, Gabriel Bădărău şi Viorel Butnariu au renunţat la calitatea de membri fondatori al Fundaţiei Academice „A. D. Xenopol”, iar d-nii Cătălin Turliuc şi Veniamin Ciobanu au notificat CNSAS că nu deţin poziţiile pentru care s-a cerut verificarea. Ca urmare a acestor demersuri, cercetarea de către CNSAS a încetat, în condiţiile legii. Menţionăm că tot în această perioadă a intervenit şi demisia d-lui Dumitru Ivănescu din funcţia de secretar al Consiliului Ştiinţific – poziţie pe care, amintim încă o dată, nu este clar cum a obţinut-o.
Ţinând cont de aceste fapte, care ridică legitime semne de întrebare, solicităm tuturor cercetătorilor vizaţi de cererea depusă la CNSAS să-şi clarifice public relaţia cu Securitatea în special şi cu trecutul comunist în general. Considerăm că în conducerea unei instituţii care se ocupă cu cercetarea trecutului nu pot activa persoane ale căror biografii conţin elemente problematice.
Solicitarea noastră către CNSAS a fost justificată, printre altele, prin faptul că numele d-lor Dumitru Vitcu şi Gabriel Bădărău apar pe lista găsită la Revoluţie în biroul fostului prim-secretar al PCR Iaşi Maria Ghiţulică, cu persoane de sprijin ale Securităţii (primul figurând ca persoană de sprijin în intervalul 1987-1989, al doilea în perioada 1985-1986), iar unii dintre cercetătorii de la Institut au deţinut funcţii în PCR sau UASCR, au fost lectori de partid şi au absolvit universităţi de cadre ale PCR.
Concluzii:
Ţinând cont de încălcările repetate ale legii, de blocarea activităţilor ştiinţifice şi a actului administrativ, de apelul la presiuni, calomnii şi ameninţări, semnatarii acestui comunicat îşi exprimă îndoială profundă că dl. Zub îşi poate exercita în continuare funcţia de director al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”, pe baza reglementărilor legale în domeniu şi a rigorilor unui management modern. În această situaţie, solicităm Academiei să-şi asume atribuţiile de for tutelar şi să intervină grabnic pentru deblocarea situaţiei şi instaurarea legalităţii la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”. În fine, facem cunoscut că vom semnala toate abuzurile şi încălcările legii în justiţie şi la alte instituţii şi organisme abilitate.
Liviu Brătescu
Mihai Chiper
Adrian Cioflâncă
Dorin Dobrincu
Alexandru Istrate
Cătălina Mihalache
Andi-Emanuel Mihalache
Paul Nistor
Leonidas Rados
Flavius Solomon
Petronel Zahariuc
13 noiembrie 2007. Cerere convocare Adunare Generală a Fundaţiei Academice “A.D. Xenopol”
noiembrie 13, 2007
Domnule Preşedinte,
Subsemnaţii, cercetători la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, solicităm convocarea unei Adunări Generale a membrilor Fundaţiei Academice „A. D. Xenopol”, cu următoarea ordine de zi:
- Situaţia conducerii şi a membrilor Fundaţiei;
- Planul de activităţi pentru anul 2008;
- Situaţia financiară a Fundaţiei.
Necesitatea convocării unei asemenea adunări în regim de urgenţă se impune, întâi de toate, ca urmare a demisiilor unor membri fondatori ai Fundaţiei şi, în consecinţă, a lipsei unei echipe de conducere legal constituite. De asemenea, cerem ca la respectiva adunare să fie prezentat un bilanţ financiar pentru ultimii ani si să se propună, în conformitate cu statutul Fundaţiei, o strategie de activitate pentru perioada următoare.
Iaşi, 13.11.2007
Semnături
Liviu Brătescu
Cătălina Chelcu
Marius Chelcu
Mihai Chiper
Adrian Cioflâncă
Dorin Dobrincu
Alexandru Istrate
Andi-Emanuel Mihalache
Cătălina Mihalache
Paul Nistor
Leonidas Rados
Flavius Solomon
Petronel Zahariuc
Domnului Preşedinte al Fundaţiei Academice „A. D. Xenopol”
