„Ma revolta santajul mediatic“. Interviu cu Alexandru Zub, Autor Dan Stanca, „Romania Libera“, Joi, 27 Decembrie 2007
decembrie 27, 2007
Profesorul Alexandru Zub nu mai are nevoie de nici o prezentare. Opera sa de istoric impune prin sobrietate si minutiozitate. Pentru domnia sa istoria nu a fost o disciplina poetic-filosofica, pretext pentru a scuza diletantismul, ci una stiintifica, serioasa in care cel angajat raspunde pentru fiecare afirmatie si dovada pe care le produce. Director al Institutului A.D. Xenopol din Iasi, activitatea sa a fost primita cu laude de colegi, oameni de specialitate, dar si de o parte a publicului larg, interesat de istoriografie. Academia Romana l-a titularizat abia anul trecut in randurile sale, fiindca, trebuie spus, Alexandru Zub nu a fost o persoana obedienta si placida. Fost detinut politic, remarcat prin atitudinea sa anticomunista, convins ca profesionalismul face casa buna doar cu o pozitie civica ireprosabila, el nu a convenit celor atrasi de privilegii si dispusi la conformism fata de mai marii zilei.
- De fapt, cum si cand s-au involburat apele?
- Totul a inceput in martie, in momentul in care m-am pomenit la mine, in birou, cu un grup de tineri din institut, care doreau schimbari. Erau sapte persoane care formulau doleante in numele lor si al altora din aceeasi institutie.
- Le puteti da numele?
- Nu asta are importanta. Nu conteaza atat persoana ca atare cat principiul. Pot sa va spun ca toti fusesera angajati in anii 90 sau chiar in anii 2ooo de mine. Pot spune ca mai mult sau mai putin mi-au fost discipoli si le-am indrumat pasii in cercetarea istorica. Faptul ca cereau schimbari nu are pana la un punct nimic scandalos. Intr-o societate democratica tineretea are mai mult drept sa se faca auzita decat in oricare alt tip de societate. Numai ca din perspectiva timpului care a trecut de atunci si a avalansei de intamplari, acel deziderat pentru efectuarea unor schimbari a dovedit ca ascunde un plan de adancime. La suprafata a fost formulata in mod just o disfunctie administrativa, potrivit careia se intarziase realegerea consiliului stiintific al institutului. Numai ca descoperirea acestei carente a fost punctul de plecare pentru altceva, o reformare radicala a consiliului.
- Deci, intial nu au fost orientati impotriva dumneavoastra…
- Nu. Nici vorba, nu s-a pus in nici un fel problema inlaturarii mele. De fapt, ei venisera sa ma castige de partea lor. In urma reinnoirii consiliului ar fi avut majoritatea. Ideea in sine nu era rea, mai ales ca discutii pe aceasta tema mai avusesera loc si chiar eu le atraseseram atentia ca trebuie sa-si asume mai serios sarcinile profesionale, de unde in mod logic ar fi decurs o activitate mai buna a institutului si deci o sporire a prestigiului acestuia. In 13 martie filiala din Iasi a Academiei, for tutelar al Institului nostru care nu are autonomie juridica, a primit un memoriu din partea acelorasi tineri, in care acestia enuntau faptul ca in institut orice promovase fusese blocata. Nu era deloc adevarat, fiindca pana la acea data deschisesem deja o actiune de promovare iar filiala oferise niste solutii tehnice. Tot pe 13 martie era afisat un anunt privind promovarea unuia dintre cercetatorii tineri, dar – mirare! – am fost imediat vizitat chiar de personajul in chestiune care a cerut, de neinteles, o amanare a promovarii sale fiindca astfel s-ar isca nemultumiri. In opinia mea, aceasta iesire nefireasca avea explicatia ei. Grupul celor tineri pregateau de cateva luni o lovitura de forta, o fronda sub pretextul acelei carente administrative semnalate. Pe 16 martie a fost convocata adunarea generala, anuntul fiind dus direct la secretariat si apoi inmanat mie.
- Cum ati reactionat?
- In ajunul adunarii, intr-un ziar local aparuse un articol vehement, in care se vorbea despre revolta tinerilor de la “Xenopol”, impotriva unor stari de lucruri invechite, fapt ce m-a indignat. Le-am replicat insurgentilor ca asa ceva nu se face, nu reflecta un comportament colegial, cu atat mai mult un spirit academic. Au urmat alegerile cu statutul in fata, care pevede ca in componenta consiliului directorul si secretarul stiintific sunt numiti prin concurs de Academie, iar apoi partea eligibila este formata cu precadere din sefii de departamente din institut. Acest “cu precadere” a fost instrumentul de care s-au folosit cei tineri, considerand ca precizarea poate fi interpretata in sensul dorit de ei si, deci, si-au inchipuit ca pot porni de jos, ca la sindicat, pentru a-si impune oamenii. Am parasit sala in semn de protest fata de felul in care decurgeau lucrurile, iar a doua zi ziarele locale anuntau victoria tinerilor.
- Chiar au castigat?
- Doar in mod aparent… Conform procedurii, hotararea privind alegerea unui nou consiliu stiintific al unei institutii de cercetare intra in vigoare abia dupa ce primeste avizul forului ierarhic superior, in cazul nostru Sectia de stiinte istorice si arheologice a Academiei. stiind cel mai bine cum stau lucrurile, fiindca sunt presedintele sectiei, am prezentat situatia membrilor, iar acestia au infirmat rezultatul alegerilor de la institut, recomandand organizarea altora noi. Aceasta decizie a produs mari nemultumiri in randul tinerilor care au dat imediat in judecata sectia Academiei pentru verdictul emis. Procesul a ajuns deja la al patrulea termen.
- Vi s-a mai intamplat vreodata asa ceva?
- Nu-mi amintesc… Evident, am fost chestionat asupra starii de fapt de la institut. Am raspuns sobru: e vorba de o criza de identitate profesionala deoarece atacul a fost declansat tocmai in clipa in care le cerusem tinerilor sa-si constientizeze mai bine menirea de istorici, fiindca una este campania in presa si alta, sa fii istoric. Ceea ce m-a deranjat in mod deosebit a fost tocmai abandonarea unor principii de negociere si aducerea in prim plan a santajului mediatic. Cum v-am spus, initial persoana mea nu fusese pusa in discutie. Tinerii au socotit ca ma pot folosi de partea lor.
- Dar lucrurile s-au inversat…
- Da. Ceea ce putea sa le fie aliat a devenit principalul lor adversar. Nu se mai impiedicau de un cercetator sau altul mai in varsta, ci de insusi directorul institutiei. Rezultatul alegerilor din martie risca sa nu fie validat. A obtine validarea si anularea unor noi alegeri insemna chiar a trece peste mine. De acum incolo intram intr-un domeniu al absurdului in fata careia stiinta istoriei paleste. Va marturisit cu sfiala si cu jena,- nici nu am cum altfel – ca in luna mai am fost de doua ori amenintat telefonic cu moartea.
- Incredibil!
- Da. Vocea de la aparat dupa ce m-a identificat, mi-a spus clar: daca nu demisionati va omoram! Cine poate fi autorul unui asemenea gest sinistru? Justitia ar trebui sa se sesizeze. Oricum, fiindca telefonul a fost dat inaintea unei infatisari din proces, l-am luat drept o incercare de a ma intimida. A devenit din ce in ce mai clar ca eu sunt piedica. Constatand ca in urma exercitarii unor influente Sectia academica de stiinte istorice incepe sa dea inapoi, adica a admis marirea cu inca doi membri a consiliului stiintific de la “Xenopol”, ca sa fie, ca la noi, toata lumea multumita, – cei doi fusesera initial exclusi -, nu am stat cu mainile in san si chiar de curand, pe 30 noiembrie, m-am intalnit cu prezidiul Academiei intr-o discutie vehementa prin care am obtinut reinnoirea infirmarii colegiului ales.
- Urmari?
- Actiunea a determinat o noua dare in judecata, de data aceasta a prezidiului Academiei pentru decizia luata.
- Dar va intreb, poate fi modificata decizia Academiei printr-o sentinta judecatoreasca?
- Nici vorba… Academia este suverana si nimic nu are calitatea sa-i schimbe hotararile. Tensiunea insa ramane aceeasi.
2007 a fost pentru Institutul de istorie A.D. Xenopol, angajatii sai si director un an dur, de grele incercari. Ce sa intelegem din toata aceasta istorie? Este o istorie lesne de regasit in … Istorie. Revolta insufletita de spirit iacobin impotriva seniorilor. Un viciu administrativ (intarzierea alegerii noului consiliu stiintific), speculat pana in panzele albe, alaturi de un echivoc de formulare din statut, acel ” cu precadere”, pot sa arunce in aer activitatea stiintifica a unui institut reputat si mai ales sa umbreasca prestigiul unui distins istoric, o constiinta net antitotalitara, Alexandru Zub.
18 decembrie 2007. Cerere pentru înlocuirea din funcţie a domnului acad. Alexandru Zub
decembrie 18, 2007
Domnule Preşedinte,
Subsemnaţii, în temeiul articolului 40 (4) din Statutul Academiei Române, ţinând cont de articolul 41 (1.6) al aceluiaşi Statut, de prevederile din Constituţia României referitoare la libertatea conştiinţei, egalitatea în drepturi şi interzicerea oricăror forme de discriminare, de articolele 5, 6 şi 39 din Codul Muncii, Legea 324 din 14 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137-2000 pentru prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, publicată în M.O., partea I, nr. 626-20 iulie 2006, solicităm Prezidiului Academiei Române să-l înlocuiască pe domnul acad. Alexandru Zub din funcţia de director al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iaşi.
Luarea acestei decizii se impune din următoarele considerente:
1. Blocarea funcţionării Institutului.
Pe data de 27 martie 2007, în cadrul unei Adunări generale, membrii Institutului au ales un nou Consiliu Ştiinţific, a cărui activitate este blocată până în prezent. Motivul principal invocat de către domnul director, în faţa membrilor Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie, a conducerii Academiei Române şi în presă, a fost „nerespectarea prevederii din Statutul Academiei Române ca în Consiliu să fie aleşi cu precădere şefii de colective”. Aceasta în condiţiile în care la data desfăşurării alegerilor în Consiliul Ştiinţific situaţia şefilor de departamente nu era clarificată, iar persoanele alese în Consiliu au fost propuse de colective. Chiar dacă acest fapt a fost recunoscut ulterior şi de către domnul acad. Alexandru Zub, la o întâlnire cu membrii Institutului şi de faţă cu preşedintele Filialei Iaşi a Academiei Române, domnia sa continuă să blocheze activitatea Consiliului, iar prin aceasta şi a Institutului. De altfel, domnul director a afirmat de mai multe ori că nu va recunoaşte o eventuală decizie defavorabilă domniei sale în această cauză a justiţiei sau a forurilor superioare ale Academiei Române şi că, în eventualitatea desfăşurării unor noi alegeri, va accepta să colaboreze doar cu un Consiliu agreat de domnia sa.
2. Perpetuarea stării de ilegalitate şi ignorarea actelor normative de funcţionare a Institutului.
Contrar prevederilor de la articolele 19 şi 21 din Regulamentul cadru de organizare şi funcţionare a Institutului, domnul director nu a organizat concursuri pentru funcţiile de secretar ştiinţific al Institutului şi pentru cele de şefi de departamente (colective). În aceste condiţii, domnul dr. Dumitru Ivănescu a exercitat mai mulţi ani funcţia de secretar ştiinţific, cu drept de semnătură, fără a fi întrunit condiţiile legale necesare. Chiar dacă este obligat prin lege să facă public contractul său de management cu Academia Română, domnul director refuză să-l pună la dispoziţia cercetătorilor, fapt care ne face să ne întrebăm dacă există un astfel de contract. De asemenea, contrar Statutului, domnul acad. Alexandru Zub refuză să organizeze de mai mulţi ani adunări generale ale Fundaţiei Academice „A. D. Xenopol”, care funcţionează în cadrul Institutului, şi să pună la dispoziţia membrilor acesteia raporturile de activitate şi bilanţurile financiare aferente.
3. Politica de personal discriminatorie.
Chiar dacă în prezent există mai multe posturi libere pe care ar putea fi promovaţi o parte dintre membrii Institutului îndreptăţi să le ocupe, domnul director refuză să organizeze concursuri de promovare. Mai mult, domnia sa a afirmat de nenumărate ori că, atâta timp cât va ocupa funcţia de director, nu va promova nici o persoană din rândul contestatarilor. În schimb, într-o tradiţie deja înrădăcinată la Institutul nostru, printr-un act abuziv, în numele unui Consiliu Ştiinţific inexistent, a cerut pe data de 8 noiembrie a. c. Filialei Iaşi a Academiei Române prelungirea angajamentelor pentru cercetătorii pensionabili şi a celor cu ½ normă pe care îi agreează. În acelaşi timp, a fost refuzată prelungirea contractului pentru unul dintre editorii colecţiei Documenta Romaniae Historica, de prezenţa căruia la Institut depinde continuarea acestui proiect fundamental al Academiei Române. O altă practică la care apelează domnul director este refuzul de a semna cereri ale cercetătorilor pentru participare la diverse reuniuni ştiinţifice. Totodată, pentru a-şi impune punctul de vedere, domnia sa abuzează şi de funcţia de şef al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie. Domnul acad. Alexandru Zub a refuzat să pună în discuţie la respectiva secţie o carte a unuia dintre colegii noştri tineri, propusă de către Institut pentru premiul Academiei Române.
4. Comportamentul agresiv şi calomnios la adresa cercetătorilor.
Prin apelul la calomnii şi injurii, domnul director a lezat în mod repetat onoarea și demnitatea propriilor angajaţi. Domnia sa a răstălmăcit constant faptele, vorbele şi intenţiile unor cercetători, invocând scrisori anonime şi chiar o presupusă ameninţare cu moartea. Pe data de 11 decembrie a. c., deranjat de prezenţa în biroul domniei sale a unei mari părţi a membrilor Institutului, pe care i-a convocat chiar el pentru o discuţie privind situaţia de la Fundaţia Academică „A. D. Xenopol”, a chemat poliţia, declarând că ar fi fost agresat. Această provocare, care afectează profund nu doar imaginea subsemnaţilor, dar şi prestigiul Institutului şi al Academiei, a fost precedată de o lungă serie de atacuri verbale şi scrise la adresa propriilor colaboratori, din care nu au lipsit expresii ca „derbedei”, „nulităţi”, „nemernici” sau „grup mafiot”.
5. Activitatea managerială deficitară.
Carenţele administrative evidente ale domnului director aduc în mod vizibil mari prejudicii de fapt şi de imagine pentru instituţie. Dincolo de abilităţile de prospecţie, de relaţionare şi de valorificare pe care le solicită managementul unei instituţii de cercetare moderne, domnia sa ignoră nevoia elementară de comunicare şi de transparenţă la care trebuie să se conformeze prin însăşi funcţia pe care o deţine. Printr-o dispoziţie verbală ilegală, a interzis secretarei Institutului să pună la dispoziţia cercetătorilor informaţii de interes comun, printre care şi decizii ale Filialei Iaşi sau ale conducerii Academiei Române. De asemenea, buna funcţionare a Institutului este grav afectată de folosirea abuzivă de către domnul director a resurselor Institutului, începând cu spaţiul alocat pentru cercetare, continuând cu utilizarea aproape în exclusivitate a infrastructurii (telefon, xerox etc.) şi monopolizarea serviciilor personalului auxiliar (secretara instituţiei, documentarista, curiera).
Domnule Preşedinte! Acestea sunt doar câteva dintre motivele şi faptele ce ne-au determinat să întreprindem acest demers pe care am fi preferat să-l evităm. Din păcate, încercările noastre repetate de a găsi soluţii la problemele invocate în ultimele nouă luni, pe calea dialogului şi a negocierii, se lovesc de refuzul categoric şi sistematic al domnului acad. Alexandru Zub de a se conforma normelor care reglementează exercitarea funcţiei de director într-un centru de cercetare al Academiei Române, de a respecta demnitatea şi onoarea membrilor Institutului, de a pune interesul comun şi prestigiul unei instituţii academice de tradiţie înaintea resentimentelor şi dorinţelor personale. Suntem convinşi că decizia Prezidiului Academiei Române va ţine cont de argumentele noastre şi se va lua hotărârea care se impune în acest caz.
Vă rugăm să primiţi, Domnule Preşedinte, asigurarea deosebitei noastre consideraţii.
Iaşi, 18.12.2007
Liviu Brătescu
Mihai Chiper
Cătălina Chelcu
Marius Chelcu
Adrian Cioflâncă
Dorin Dobrincu
Alexandru Istrate
Cătălina Mihalache
Andi-Emanuel Mihalache
Paul Nistor
Leonidas Rados
Flavius Solomon
Petronel Zahariuc
Domnului Preşedinte al Academiei Române
Amalgam si martirologie. AUTOR FLOREA IONCIOAIA, “ZIARUL DE IASI” 17/12/2007
decembrie 17, 2007
Este vorba nu numai de ce se intimpla la “Xenopol”, ci de situatia mediului academic iesean in general. Un Alexandru Zub se afla mai peste tot in institutiile noastre academice.
Acum citeva zile, profesorul Gh. Cliveti adresa un apel pentru “respectarea competentelor in comunitatea stiintifica ieseana”. Joi dimineata, in trenul care ma ducea spre Cluj, am descoperit apelul si prin cap mi-au trecut tot felul de ginduri negre. Apoi, cind am vazut ca discuta situatia de la Institutul “Xenopol”, m-am bucurat: mi-am spus ca mai sint inca oameni pentru care anumite valori conteaza, lucruri mici, este drept, precum onestitatea si adevarul asa cum reiese acesta din prezentarea faptelor, dar, pina una-alta, care reprezinta fundamentele meseriei de istoric.
Cine spune ca nu trebuie sa cedezi niciodata in fata primului impuls are dreptate. Apelul era in fapt un encomion, pe de o parte, si un rechizitoriu fara rest, pe de alta. L-am citit din nou la intoarcere, apoi pe net, odata cu numeroasele comentarii inflamate, si sint nevoit sa ma declar dezolat de continutul acestuia. Imi pare ca dl. Cliveti fie n-a inteles natura conflictului, fie a fost coplesit de “drama” personajului principal, in speta dl. director Alexandru Zub, a carui unica perspectiva, vizibil auto-victimizanta, o prezinta in paginile respective. Rezulta evident de aici o pagina de martirologie seculara demna de orice traditie hagiografica.
Reprosez doua lucruri acestei perspective: mai intii ca nu face un minimum efort de a prezenta faptele in logica lor, iar apoi ca nu problematizeaza in nici un fel pozitia lui Alexandru Zub, care apare nu doar ca neprihanirea intruchipata, dar mai ales un fel de autoritate suprema, zeitate cu chip de om careia, brusc, din motive ridicole, ii este contestata de catre niste plebei aceasta autoritate.
Nu pretind ca stiu adevarul in ce priveste aceasta disputa. Din cite imi dau seama, insa, totul a pornit de la faptul ca Alexandru Zub a refuzat sa recunoasca rezultatele alegerilor pentru Consiliului stiintific al Institutului, la care participase si pe care initial le validase. Nu stiam de ce, dar iata ce spune dl. Zub, prin vocea dlui Cliveti, acum: “…votul ducea la dominarea Consiliului de un grup de presiune”. Atit si fara nici un fel de explicatie. Ce fel de grup de presiune? Ce urmarea acel gurp de presiune? Eu unul nu cred in aceasta explicatie, care-mi pare chiar ridicola, mai ales expusa de un istoric. Oricum, aceasta simpla ipoteza este, oare, suficienta pentru a pune la indoiala votul unui intreg institut, pentru ca alesii au fost votati fiecare cu o majoritate de doua treimi? Oricine ar fi Alexandru Zub, avea nevoie de argumente serioase si mai ales de probe pentru a invalida vointa comunitatii academice.
Plecind de aici, dl. Cliveti intra intr-o logica bizara, numita adesea metoda amalgamului, pentru ca amesteca planuri diferite pentru a sterge legaturile firesti intre fapte si evenimente. O metoda propagandistica foarte cunoscuta si, daca nu l-as cunoaste pe dl. Cliveti, un profesionist serios, as putea crede orice. Este evident, insa, ca, voluntar sau nu, d-sa arunca toata vina pentru situatia de la Institutul “Xenopol” in spinarea celor care il contesta pe dl. Zub, ba chiar pune totul pe seama acestei contestatii, care i se pare un fel de monstruozitate. Astfel, profesorului Zub nu i s-ar recunoaste competentele “si, prin consecinta, drepturile” acestuia. Din acest motiv, cind l-a vizitat zilele trecute, l-ar fi regasit profund “ravasit” de o atare situatie, “marcat sufleteste”, “vazindu-se contestat, chiar abuzat, dupa ce si-a facut un nume de rezonanta, «asezat» pe una dintre cele mai stralucite opere din cultura romana, dupa ce a urmat inca din tinerete adevarul, cu pretul privarii de libertate, dupa ce a facut mai mult bine semenilor sai decit i-a fost dat sa primeasca de la acestia”.
Mai departe, cam la fel: de o parte – angelicul, de alta – “turbulentii”, baietii rai, care nici nu vad, nici nu pricep nimic din meritele cosmice ale lui Alexandru Zub. Citind aceste rinduri despre nerecunostinta lumii, ai crede ca esti proiectat intr-o cunoscuta piesa shakespeareana. Nici n-ai zice ca este vorba de un om care este printre cei mai puternici intelectuali din Romania, simbolic si institutional vorbind, iar ca ceilalti n-au de partea lor decit legea, lucru in general putin important intr-o tara ca a noastra. Ma tem insa ca piesa de care vorbim nu este Timon din Atena, ci ceva intre Regele Lear si Macbeth.
Am ezitat mult timp sa scriu ceva despre situatia de la “Xenopol”, din macar doua motive: unul este Alexandru Zub, iar altul este spaima de a nu agrava si mai mult tensiunea din institutie, careia eu unul ii datorez foarte mult. Alexandru Zub mi-a fost nu doar doktor-vater , cum se spune, dar si, mult timp, mentor si suport moral. O parte semnificativa din tineretea mea formativa este legata de persoana sa. Ca multa alta lume, cind l-am cunoscut, spre sfirsitul anilor ‘80, era, pe de o parte, damnatul, marginalul care ne fascina prin chiar acest fapt, iar, pe de alta, intelectualul generos, deschis, problematic, adica dispus sa ia pozitii in contra-curent. Ce imi pare mai dureros este ca schimbarea s-a produs sub ochii mei, incet-incet si fara intoarcere, ca in Rinocerii lui Ionesco. Sau ca in Dr. Jeckyl si Mr. Hyde. Treptat, am inceput sa observ o fata publica, pentru “export”, si una pentru “intern”, complet diferita. Cind am plecat din institut, acum citiva ani, din ratiuni pur personale mai ales, eram convins ca, mai devreme sau mai tirziu, aceasta fata invizibila lumii va iesi, intr-un fel sau altul, la iveala. A fost, probabil fara sa constientizez, si acesta un motiv al plecarii din institutie.
Dificil, de aceea, sa intru in aceasta discutie, imposibil sa stau deoparte. Am buni prieteni de o parte si de alta, multi dintre ei, ca si profesorul Zub, m-au ajutat profesional intr-un moment sau altul si le sint recunoscator. Nu am nici un conflict cu nimeni si nici un fel de resentiment. Cred, insa, ca in acest moment ar fi o greseala sa nu spun ceea ce cred de mult timp. Poate ajuta, poate nu. Sper insa ca, pe termen lung, sa schimbe ceva. Este vorba nu numai de ce se intimpla la “Xenopol”, ci de situatia mediului academic iesean in general. Un Alexandru Zub se afla mai peste tot in institutiile noastre academice. Din acest punct de vedere, sint de acord cu mesajul “apelului” dlui Cliveti, chiar daca in termeni diferiti. Sa fie, oricum, intr-un ceas bun!
Ce ati face , in locul nostru ?
decembrie 13, 2007
Domnule Cliveti, ati fost si dumneavostra tinar. Si stim ca aveti citeva carti: v-ar conveni sa fiti mentinut ca asistent sau lector, desi ati merita sa fiti profesor? Si aceasta in timp ce seniorii iau salariu 70 de milioane pe luna si isi prelungesc in fiecare an activitatea, fara sa dea socoteala nimanui. Din fericire, aveti un sef ierarhic care nu va primeste in cabinet ca sa va puna in genunchi si sa va umileasca. Ce ati face daca seful dumneavoastra v-ar semna o recomandare, primind in schimb 6000 de euro plus un sejur in Germania si ar continua, totusi, sa va scoata dator? Cum ar fi daca ati lucra la zeci de volume pe a caror coperta acelasi director apare drept editor, fara a va multumi vreodata? Ba, dimpotriva, ar spune ca el v-a inventat, v-a pus pixul in mina.
Nu v-ati simti putin terorizat stiind ca seful, celebru in afara ca mare democrat, ar lua in considerare orice anonima care ii incrimineaza colaboratorii? Domnule Cliveti, cum ar fi sa activati intr-o facultate in care decanul sa fie, in acelasi timp, si rectorul si ministrul Educatiei, asa cum dl. Zub este directorul Institutului „A.D. Xenopol” si seful Sectiei de Istorie a Academiei? Inchipuiti-va ca, intr-o zi, dupa aproape doi ani de la expirarea mandatului Consiliului stiintific al Facultatii, decanul s-ar supara ca ii spuneti sa organizeze, totusi, alegeri. Iar daca, in urma acestora, trei sferturi dintre colegii dumneavoastra ar vota democratic si statutar pentru o noua echipa, decanul ar trage sfori pentru nerecunoasterea lor, cum ati reactiona? Ce ati spune? Cum ati face fata unui director care cheama Politia ca sa isi impuna punctul de vedere?
Domnul Zub este usor de idealizat de la distanta. Veniti printre noi si incercati sa-l cunoasteti cu adevarat!
In fine, nu credeti ca un om care sta de 18 ani intr-o functie ar trebui sa se gindeasca la retragere?
Apel la respectarea competentelor in comunitatea stiintifica ieseana. Autor Gheorghe Cliveti, „Ziarul de Iasi“ (rubrica Atitudini) 13/12/2007.
decembrie 13, 2007
De vreo zece luni de zile, comunitatea stiintifica ieseana si, prin intermediul presei, publicul larg asista la evenimente regretabile in viata Institutului de Istorie „A.D. Xenopol”. Regretabile, fara indoiala, fiindca ele aduc prejudicii nu doar de imagine unuia dintre cele mai prestigioase centre de cercetare istorica. Protagonistii activi ai respectivelor evenimente sint tineri cercetatori care contesta cu vehementa crescinda unele acte ce au implicat pozitia de director a domnului academician Alexandru Zub. Contesta, mai nou si foarte regretabil, intreaga acea pozitie, parind a nu mai tine seama ca tocmai de pe ea cel contestat i-a promovat si i-a incurajat mult in activitatea de cercetare, facilitindu-le burse de studii, girindu-le proiecte, stagii doctorale. Pina mai ieri se si mindreau cu faptul de a-i fi elevi, fiindu-le numai de bine numele sau, aproape sinonim, de la un timp, cu cel al Institutului, cind li s-au deschis diverse oportunitati profesionale, si nu numai dintre acestea. De aceea, oricit de suparati s-ar simti ca, din cauze ce depasesc bunavointa conducatorului Institutului, li se intirzie, unora dureros de nedrept, avansarea pe noi posturi, ar fi de dorit sa nu uite, cu totii, ca au beneficiat si ar mai putea beneficia, mult, de acea bunavointa.
Spiritele contestatare s-au aprins, se stie din presa, de la alegerea unui nou Consiliu stiintific al Institutului, in luna martie. Rezultatele votului nu au produs efect, din motive expuse la chiar acel moment de domnul Zub. Intre motive aparea invocat si acela ca votul ducea la dominarea Consiliului de un grup de presiune. A fost momentul cind ar fi fost indicata interventia prompta a conducerii Academiei Romane spre a se certifica fie rezultatul votului, fie competentele directorului Institutului. Dupa regulamente, nu a prea fost cum a se face ceva concret. Ar fi putut fi respectata traditia functionarii institutelor de cercetare sau urmate exemple oferite de centre stiintifice asemanatoare din strainatate, unde, sa recunoastem, competentele manageriale prevaleaza, prin chiar regulamente, mai asupra a orice tine de luarea deciziilor. O prevalenta a competentelor ce s-ar fi cuvenit a fi respectata si in dreptul directorului Alexandru Zub, personalitate cu reale atuuri de mentor de scoala istorica.
Din pacate, in loc de recunoasterea competentelor si, prin consecinta, a drepturilor, s-a recurs la „vorbe grele”, la atitudini regretabile pe care, peste orice considerent invocat de tinerii nostri colegi, domnul academician Alexandru Zub nu e firesc a le suporta. L-am aflat profund ravasit, marcat sufleteste, vazindu-se contestat, chiar abuzat, dupa ce si-a facut un nume de rezonanta, „asezat” pe una dintre cele mai stralucite opere din cultura romana, dupa ce a urmat inca din tinerete adevarul, cu pretul privarii de libertate, dupa ce a facut mai mult bine semenilor sai decit i-a fost dat sa primeasca de la acestia. Impresionat de starea grea a unui mare om, din ale carui carti multi si mult timp mai avem inca de invatat, am solicitat Consiliului profesoral al Facultatii de Istorie sa ia atitudine macar in sensul unei invitatii ca, pentru depasirea impasului grav din viata Institutului, sa fie urmata calea dialogului amiabil.
S-a considerat insa, spre regretul ce l-am exprimat atunci, in calitate de sef al Catedrei din care si profesorul Alexandru Zub a facut parte, ca orice atitudine in sensul amintit putea fi luata, de cine credea de cuviinta, numai cu titlu personal. Am constatat ca Facultatea si Institutul fac un tot ca scoala istorica. Am acceptat, de aceea, ca, in urma renuntarii domnului Zub de a mai conduce doctorate la Universitate si dupa o prealabila discutie cu domnia sa, sa-i preiau doctoranzi, chiar si dintre cei care-i contesta pozitia de director. Un gest pe care l-am facut cu speranta, marturisita, de altfel, respectivilor doctoranzi si, prin dumnealor, celorlalti tineri contestatari, ca viata Institutului „A.D. Xenopol” sa revina la normalitate. De unde si justificarea acestor rinduri care am dori sa fie receptate ca un onest apel in numele respectului valorilor si competentelor din comunitatea noastra stiintifica. Am aflat la domnul academician Zub intreaga disponibilitate pentru a subscrie drepturile tuturor cercetatorilor de la Institut, fiecaruia dupa merite, insa numai sub conditia primordiala a amintitului respect.
Prof.univ.dr. Gheorghe Cliveti, Facultatea de Istorie, Universitatea „Al.I. Cuza”-Iasi
4 decembrie 2007. Anunţ convocare Adunare Generală a Fundaţiei Academice “A.D. Xenopol”
decembrie 4, 2007
Domnule Preşedinte,
Subsemnaţii, cercetători la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol”, am solicitat, pe data de 13.11.2007, convocarea unei Adunări Generale a membrilor Fundaţiei Academice „A. D. Xenopol”, la care ar fi urmat să se discute situaţia conducerii şi a membrilor Fundaţiei, să fie stabilit un plan de activităţi pentru anul 2008 şi să fie prezentat bilanţul financiar. Cererea noastră era motivată de faptul că în ultimii ani, contrar prevederilor art. 14 ale Statutului, nu a fost organizată o astfel de adunare, de lipsa unei echipe de conducere legal constituite, aşa cum stabileşte art. 15 al aceluiaşi Statut, şi, nu mai puţin important, de nevoia clarificării urgente a situaţiei financiare şi a membrilor Fundaţiei.
În lipsa unui răspuns din partea Dumneavoastră, ţinând cont de dispoziţiile art. 14 şi 15 ale Statutului, de reglementările legale în vigoare, vă informăm că Adunarea Generală a Fundaţiei se va desfăşura pe data de 19 decembrie 2007, la sediul principal al Fundaţiei, din Iaşi, str. L. Catargi 15. În consecinţă, vă solicităm să ne puneţi la dispoziţie un raport de activitate şi bilanţul financiar pentru perioada 2003-2007, alături de toată documentaţia legată de activitatea Fundaţiei.
Iaşi, 4.12.2007
Semnături
Liviu Brătescu
Cătălina Chelcu
Marius Chelcu
Mihai Chiper
Adrian Cioflâncă
Dorin Dobrincu
Alexandru Istrate
Andi-Emanuel Mihalache
Cătălina Mihalache
Paul Nistor
Leonidas Rados
Flavius Solomon
Petronel Zahariuc
Domnului Preşedinte al Fundaţiei Academice „A. D. Xenopol”
