15 februarie 2008. Decizia Prezidiului Academiei Române

Academia Română

Nr. 128/ 20.02.2008

Către

Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” – Iaşi

Secţia de ştiinţe istorice şi arheologie

Cancelarie

Vă facem cunoscut că, în şedinţa din 15 februarie 2008, cu majoritate de voturi, Prezidiul Academiei Române a luat următoarea hotărâre:

- Secţia de ştiinţe istorice şi arheologie împreună cu Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” – Iaşi vor trece imediat la ducerea la îndeplinire a prevederilor din Decizia nr. 14/ 1 februarie 2008.

Semnează: Secretar general, Acad. Păun Ion Otiman

1 februarie 2008. Decizia Preşedintelui Academiei Române

DECIZIA Nr. 14/ 1.02.2008

Preşedintele Academiei Române,

În baza Hotărârii Prezidiului Academiei Române din 20.12.2007,

Având în vedere raportul Comisiei Academiei Române numită prin decizia nr. 931/20.12.2007,

În temeiul art. 16 (5) din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, emite prezenta

Decizie:

Art. 1. Secţia de Ştiinţe istorice şi arheologie a Academiei Române va desemna, în conformitate cu art. 4, alin. 1 şi 2 din Statutul Academiei Române, pe membrii de drept ai Consiliului Ştiinţific ai Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iaşi, care – completat cu cei cinci membri aleşi de Adunarea Generală din data de 27 martie 2007 – vor constitui Consiliul Ştiinţific al Institutului. Constituirea Consiliului Ştiinţific se va face în termen de două săptămâni de la data prezentei decizii.

Art. 2. Directorul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”, împreună cu Consiliul Ştiinţific al Institutului, constituit în conformitate cu art. 1, vor trece de îndată la acţiunile care sunt urgente în această perioadă:

a) evaluarea individuală a salariaţilor unităţii;

b) analiza şi eventuala reorganizare a colectivelor unităţii în funcţie de planul de cercetare pe anul în curs, precum şi repartizarea atribuţiilor de cercetare ce decurg din acest plan pe compartimente şi cercetători;

c) organizarea, cu avizul Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie, a concursurilor de promovare, conform legii şi STATUTULUI;

d) prelungirea/pensionarea persoanelor care au îndeplinit condiţiile de vârstă şi vechime în funcţie de priorităţile Institutului şi de prevederile actelor normative în vigoare.

Art. 3. Secţia de Ştiinţe istorice şi arheologie, Filiala Iaşi a Academiei Române şi serviciile de resort din aparatul central al Academiei Române vor duce la îndeplinire prezenta decizie.

Semnează:

Preşedinte, Acad. Ionel Haiduc

Ştampila Academiei Române

21 ianuarie 2008. Activitatea Comisiei Academiei Române

Pe data de 21 ianuarie 2008, în sala bibliotecii Institutului de Istorie “A. D. Xenopol”, în prezenţa Comisiei desemnate de către Academia Română, a avut loc o adunare generala a membrilor Institutului. S-a discutat problema Consiliului Ştiinţific ales pe data de 27 martie 2007. Comisia urmează să elaboreze un raport şi să propună soluţii pentru deblocarea activităţii Consiliului, iar o decizie finală va fi luată de către Prezidiul Academiei Române. Un comunicat detaliat despre adunarea din 21 ianuarie va fi difuzat după anunţarea deciziei Prezidiului Academiei Române.

Scrisoare deschisă către corpul academic din România. 14 ianuarie 2008

            Stimaţi membri ai Academiei Române,

 De aproape un an de zile, Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” din Iaşi se află într-un blocaj administrativ provocat de refuzul domnului acad. Alexandru Zub, director al Institutului, de a permite funcţionarea Consiliului Ştiinţific ales pe data de 27 martie 2007.

În ultimele săptămâni,  ziarul „România Liberă” a publicat mai multe materiale despre situaţia de la Institutul nostru, doar din perspectiva domnului Alexandru Zub, refuzând constant să reflecte şi punctul nostru de vedere. Într-o ultimă dovadă a partizanatului practicat de „România Liberă” se numără şi un „apel” către Academia Română, semnat de un grup de intelectuali, printre care şi colaboratori ai respectivei publicaţii, şi apărut în numărul din 11 ianuarie a. c. Deoarece cotidianul „România Liberă” a refuzat, şi de această dată, să ne ofere dreptul la replică, suntem obligaţi să apelăm la această cale pentru a ne face cunoscut punctul de vedere. În afară de fişierul ataşat („răspuns la apelul către preşedintele Academiei Române”), pentru ultimele evoluţii de la Institutul „A. D. Xenopol”, vă rugăm să consultaţi pagina internet http://tinerixenopol.wordpress.com.

 Iaşi, 14 ianuarie 2008.

 Semnează: Liviu Brătescu, Mihai Chiper, Cătălina Chelcu, Marius Chelcu, Adrian Cioflâncă, Dorin Dobrincu, Alexandru Istrate, Cătălina Mihalache, Andi-Emanuel Mihalache, Paul Nistor, Leonidas Rados, Flavius Solomon, Petronel Zahariuc

 

Răspuns la apelul către preşedintele Academiei Române publicat de ziarul “România Liberă” în numărul din 11 ianuarie 2008.

Scrisoare deschisă adresată doamnelor şi domnilor A. Blandiana, C. Ticu Dumitrescu, R. Rusan, I. Voicu-Arnăuţoiu, L. Hossu-Longin, S. Pogorilovschi-Covaci, E. Munteanu, F. C. Pavlovici, I. Varlam, F. A. Stănescu, E. Mihăilescu, T. Stanca, M. Boilă, A. Mihalcea, P. M. Băcanu, M. Creangă, I. Panican.

Doamnelor şi domnilor. Ar fi fost poate mai simplu pentru noi să ignorăm textul asumat de Dumneavoastră şi găzduit de „România Liberă” în numărul din 11 ianuarie a. c., în continuarea campaniei de presă declanşată împotriva noastră de acest ziar. Întâi de toate, pentru că textul este plin de ofense gratuite şi neadevăruri, printre care şi atribuirea nouă a unor reprobabile articole de presă. Apoi, pentru că vom fi acuzaţi din nou, pentru a câta oară, că ne-am permis „să ne ridicăm împotriva academicianului Zub”. Din păcate, nu putem ignora însă „apelul” Dumneavoastră. Dacă am tăcea acum, ar însemna să abdicăm de la credinţa noastră în Adevăr. Ar însemna să acceptăm ca, într-o Românie a anului 2008, o instituţie a statului să fie practic somată să reprime protestul unor cercetători faţă de arbitrariul ce domneşte într-un institut al Academiei Române.

Am dori să credem în continuare că idealurile noastre coincid cu ale Dumneavoastră. Lucru nu tocmai uşor, de vreme ce ne refuzaţi dreptul de a gândi şi decide liber, şi aceasta doar pentru că suntem tineri şi „necunoscuţi marelui public”. Dacă ar fi aşa, înseamnă că ar trebui să aşteptăm şi noi, încă două-trei decenii, până am putea proceda la fel cu generaţia de istorici ce ne va urma. Am şti, cel puţin, că şi alţii, prin simplul argument al vârstei şi al unor merite adevărate sau imaginare, au ignorat şi anulat voinţa liber exprimată de către majoritatea covârşitoare a cercetătorilor, anume aceea de a avea la Institut o nouă conducere administrativă. Vom putea avea astfel şi noi satisfacţia de a ne răzbuna pentru răul pe care l-am trăit în viaţă. Satisfacţie care, şi ne doare să spunem acest lucru, pare a fi un blestem pentru ţara noastră.

Purtăm, vă rugăm să ne credeţi, un respect profund faţă de toţi cei care au luptat împotriva totalitarismelor de orice fel. Inclusiv din acest motiv, temele noastre de cercetare, luările publice de poziţie faţă de chestiuni de primă importanţă pentru realităţile româneşti, afilierile instituţionale, cooperările interne şi externe sunt expresia acestei atitudini sincere. Nu din pricina unor beneficii mediatice sau veleităţi administrative, cum încercaţi să insinuaţi, ci pentru ca experienţele traumatizante pe care le-au trăit cei mai mulţi dintre Dumneavoastră să nu se repete, credem că societatea pe care dorim să o construim trebuie să aibă la bază principiile probate în democraţiile consacrate, iar unul dintre acestea este respectarea Legii de către toţi cetăţenii, indiferent de originea socială, statutul economic sau poziţia administrativă.

Pentru că noi şi domnul Zub tratăm diferit acest principiu, cel puţin în cazul alegerilor pentru Consiliul Ştiinţific de la Institutul „A. D. Xenopol”, mediul academic şi opinia publică asistă în continuare la atacuri mediatice împotriva noastră, care tind să ia tot mai mult forma unor execuţii simbolice. Dacă mai există lucruri pe care ni le putem reproşa în toată această dispută, atunci şi faptul că nu am ştiut să reacţionăm mai ferm atunci când activitatea noastră de până acum a fost umbrită de afirmaţii fără nici un fel de acoperire. Tocmai de aceea, va trebui să punem la dispoziţia celor interesaţi toate informaţiile legate de volumele pe copertele cărora domnul Zub apare alături de noi în calitate de editor, de simpozioanele pe care le-am organizat, de bursele şi premiile pe care le-am obţinut, de activitatea în „Comisia Tismăneanu” şi poziţionarea faţă de trecutul comunist.

Până atunci însă, rămânem cu regretul că, înainte de a vă fi pronunţat cu atâta vehemenţă împotriva noastră, ar fi trebuit să vă îngrijiţi de o minimă informare. Aţi fi aflat astfel că noi nu am pus sub semnul întrebării anvergura intelectuală a d-lui academician, că domnul Zub invocă prestaţia academică a domniei sale ca argument într-un conflict administrativ, unde mai mult decât prestigiile simbolice contează regulile, că refuză să recunoască un Consiliu Ştiinţific format acum din oameni cu care a lucrat mai bine de un deceniu, că de-a lungul anului trecut ne-am expus punctul de vedere în memorii şi scrisori deschise, în care am definit, civilizat, doleanţele noastre, iar în locul unor explicaţii pe acelaşi ton, am primit doar calomnii şi ameninţări. Fiecare îşi trăieşte însă adevărul aşa cum crede că este mai bine. Într-un interviu despre comunism şi credinţă, Doina Cornea spunea că acesta, adevărul, alături de binele şi dreptatea, „înmulţindu-se de la individ la individ, devin spiritul naţiunii”. Lupta noastră este chiar pentru triumful acestui spirit.

Iaşi, 12 ianuarie 2008

Semnează: Liviu Brătescu, Mihai Chiper, Cătălina Chelcu, Marius Chelcu, Adrian Cioflâncă, Dorin Dobrincu, Alexandru Istrate, Cătălina Mihalache, Andi-Emanuel Mihalache, Paul Nistor, Leonidas Rados, Flavius Solomon, Petronel Zahariuc

Apel al unui grup de intelectuali către Academia Română publicat în ziarul “România Liberă” în numărul din 11 ianuarie 2008

Academiei Romane, Domnului presedinte Ionel Haiduc

Apel, „România Liberă“, Vineri, 11 Ianuarie 2008

N-am fi utilizat aceasta cale neacademica de a va adresa un mesaj public, dar presiunea la care este supus un om de stiinta, presedinte al Sectiei de stiinte Istorice si Arheologie a Academiei Romane, ne determina sa actionam in acest chip.

Este vorba de acad. Alexandru Zub, indrumatorul unui mare numar de tineri cercetatori, din cadrul Institutului “A.D. Xenopol” din Iasi, o parte dintre ei lansandu-se intr-o campanie furibunda de presa impotriva magistrului.

Tinerii care azi il ataca pe profesorul Zub sunt cei pe care acesta i-a format, i-a trimis cu generozitate la burse, la specializari si stagii documentare, le-a creat un mediu stimulativ, le-a urmarit doctoratele, i-a indemnat sa publice, din pozitia sa de director. Numele acestor tineri “protestatari” (14 din 27 cati cercetatori are institutul) nu sunt cunoscute marelui public. Ii vom regasi alaturi de mentorul lor in publicatiile institutului, “Anuarul”, “Xenopoliana”, sau in proiectele comune de cercetare nationale si internationale. Nimeni nu le-a ingradit ascensiunea, cu atat mai putin distinsul lor dascal. Le-a cerut doar, cu fermitate, sa se concentreze asupra meseriei de istoric si mai putin in prestatii jurnalistice si in oportunitati administrative.

Ne-am intrebat: ce-i determina sa se aventureze intr-o nedemna polemica, sa-si hartuiasca mentorul, sa mentina de aproape un an o batalie de presa plina de mizerii si venin?

Pretextul ultim invocat de grupul revoltatilor ar fi legat de pretinse inadvertente produse la alegerea Consiliului stiintific al Institutului de Istorie “A.D. Xenopol” din Iasi, din martie 2007. Inadvertente pe care Academia Romana le-a solutionat printr-o adresa ce ofera formula corecta de linistire a spiritelor si de pastrare a legalitatii.

Dar nu acesta este adevaratul motiv care poate pretexta campania agresiva la adresa istoricului Alexandru Zub. Ci, mai degraba, prezenta acad. Alexandru Zub in Comisia de Analiza a Dictaturii Comuniste. Angajarea sa in procesul de condamnare a comunismului este momentul in care s-a declansat in presa regionala, in reviste o teribila confruntare. Ar trebui sa le reamintim celor ce mimeaza “un conflict intre generatii” (nu poate fi astfel denumit gestul celor care-si lichideaza parintii ca sa le ia locul) ca acad. Alexandru Zub, in anul 1957, pe atunci student al Universitatii din Iasi, aproape de varsta lor de azi, a organizat in plin proces de sovietizare, de stalinism o manifestare stiintifica si patriotica la implinirea unei jumatati de mileniu de la urcarea pe tron a lui stefan cel Mare.

A fost arestat si condamnat la zece ani inchisoare, executand sentinta in diverse temnite si in lagarele din Balta Brailei, alaturi de liderii generatiei 1956, pe care ii regasim printre semnatarii acestei scrisori.

Imediat dupa 1990, Alexandru Zub s-a refugiat in biblioteca sa si, angajat in modernizarea institutului, a refuzat toate ofertele de “promovare” – prefect, ministru, ambasador, candidat la Presedintia Romaniei. A realizat o opera istorica monumentala, ce-l situeaza printre cei mai mari carturari ai Estului european. Ca arhitect al memoriei, profesorul s-a alaturat cu insufletire tinereasca echipei de artizani ai “Memorialului de la Sighet”.

A fost in acesti ani un adevarat model spiritual, sustinand in viata publica, pe aceeasi directie a rezistentei, ideile pe care se intemeiaza statul de drept si pledand pentru schimbarea de fond a Romaniei.

Am evocat cateva dintre meritele acestei personalitati, gandindu-ne cu tristete la ziarul “Ziua de Iasi”, ce publica un comentariu imund despre “moartea lui Alexandru Zub”, “imbatranit in noroi”, “o fantosa cu iz de securist” etc.

Domnule presedinte al Academiei Romane, nu puteti ramane insensibil la razboiul pe care defaimatorii il duc cu marele om. Asteptam o reactie din partea dumneavoastra, in respectul valorii, al ierarhiei stiintifice si al demnitatii academice.

Istoriografia a platit un enorm tribut in anii dictaturii comuniste. In anul 1945, acad. Constantin Radulescu-Motru spunea: “N-am crezut a trai intr-o epoca in care sa se realizeze ceea ce se numeste devalorizarea tuturor valorilor”.

Astazi, in anul 2008, sunt de neconceput ca argumente ale afirmarii tinerei generatii epurarea si linsajul mediatic la adresa unui mare profesor.

Semneaza:

Constantin Ticu Dumitrescu; Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania; Ana Blandiana; Romulus Rusan; Fundatia “Academia Civica”; Ioana Voicu-Arnautoiu; Lucia Hossu-Longin; Stela Pogorilovschi-Covaci; dr. Eusebiu Munteanu; Florin Constantin Pavlovici; Ion Varlam; dr. Florin Alexandru Stanescu; Emanoil Mihailescu; Teodor Stanca; pr. Matei Boila; Alexandru Mihalcea; Petre Mihai Bacanu; Mihai Creanga; prof. Ioan Panican; “Forumul Civic Crestin”

Punct de vedere în legătură cu activitatea Comisiei Academiei Române la Institutul de Istorie “A. D. Xenopol”. 9 ianuarie 2008

În atenţia membrilor Academiei Române

Spre informare

 

Subsemnaţii, cercetători la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” din Iaşi, în temeiul articolului 40 (4) din Statutul Academiei Române, ţinând cont de articolul 41 (1.6) al aceluiaşi Statut, pe data de 18 decembrie 2007, am solicitat Prezidiului Academiei Române să-l înlocuiască pe domnul acad. Alexandru Zub din funcţia de director al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iaşi. Cererea noastră este determinată de: 1. blocarea de către domnul acad. Al. Zub a funcţionării Institutului, în speţă de refuzul de a permite intrarea în activitate a Consiliului Ştiinţific al Institutului, ales în condiţii legale pe data de 27 martie 2007; 2. perpetuarea stării de ilegalitate şi ignorarea actelor normative de funcţionare a Institutului; 3. politica de personal discriminatorie; 4. comportamentul agresiv şi calomnios la adresa cercetătorilor; 5. activitatea administrativă deficitară. Motivaţia completă a demersului nostru, care poate fi găsită la adresa www.tinerixenopol.wordpress.com, a fost prezentată în faţa membrilor Biroului Prezidiului Academiei Române pe data de 20 decembrie 2007.

În timpul discuţiilor, membrii Biroului Prezidiului au avansat ideea ca situaţia de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” să fie analizată de către o comisie a Academiei Române, vizita la Iaşi a acesteia fiind programată pentru a doua decadă a lunii ianuarie 2008. În legătură cu activitatea respectivei Comisii dorim să facem următoarele precizări:

1. Considerăm că din Comisie nu ar trebui să facă parte persoane care, în calitate de membri ai Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie, s-au antepronunţat în legătură cu conflictul de la Institutul „A. D. Xenopol”, prin invalidarea abuzivă a alegerilor Consiliului Ştiinţific din 27 martie 2007. În plus, aceştia au o dublă incompatibilitate, fiind subordonaţii domnului acad. Al. Zub la respectiva secţie.

2. Dorim ca această Comisie să analizeze obiectiv, în cadrul unei adunări a membrilor Institutului, şi nu în particular, activitatea administrativă a domnului director Al. Zub din ultimii ani.

3. Solicităm recunoaşterea şi deblocarea activităţii Consiliului Ştiinţific ales pe data de 27 martie 2007.

4. În condiţiile în care conducerea Institutului blochează de mai mult timp ascensiunea ierarhică a tinerilor cercetători, care îndeplinesc condiţiile pentru promovare, cerem ca respectiva Comisie să analizeze şi politica de personal. În acest context, vă aducem la cunoştinţă faptul că directorul Institutului refuză să organizeze concursuri pentru ocuparea posturilor vacante, prelungind în schimb contractele unor cercetători care au atins demult vârsta pensionării.

Ne exprimăm speranţa că activitatea Comisiei va contribui la deblocarea situaţiei de la Institutul nostru, astfel încât acesta să-şi poată menţine locul printre centrele de cercetare de referinţă din ţara noastră.

Iaşi, 9 ianuarie 2008

Liviu Brătescu

Mihai Chiper

Cătălina Chelcu

Marius Chelcu

Adrian Cioflâncă

Dorin Dobrincu

Alexandru Istrate

Cătălina Mihalache

Andi-Emanuel Mihalache

Paul Nistor

Leonidas Rados

Flavius Solomon

Petronel Zahariuc

Replică la interviul domnului Alexandru Zub din ziarul “România Liberă”, din data de 27 decembrie 2007

Pentru o corectă informare

  Ziarul România liberă a publicat joi, 27 decembrie 2007, două texte despre situaţia de la Institutul de Istorie “A. D. Xenopol” din Iaşi. Primul dintre ele este un interviu al d-lui Dan Stanca cu d-l Alexandru Zub, intitulat “Mă revoltă şantajul mediatic”. Cel de-al doilea este un text asumat de d-l Mihai Dorin, înscris sub titlul “Mai avem nevoie de cărturari?”. Întrucât suntem parte a acestei dispute şi în virtutea dreptului la replică, pentru o corectă informare a cititorilor dumneavoastră, solicitam publicarea punctului nostru de vedere în legătură cu afirmaţiile d-lui Alexandru Zub, cu observaţia că, în ultimele luni, mass media a relatat pe larg despre alte aspecte ale conflictului de la Institutul „A. D. Xenopol”.   

            În ziarul Dumneavoastră, d-l Zub vorbeşte despre o “disfuncţie administrativă” în viaţa Institutului “A. D. Xenopol” înregistrată la începutul anului 2007, dar omite sa spună că, în realitate, a fost vorba de mai multe încălcări grave ale legalităţii instituţionale. Mai precis, vechiul Consiliul ştiinţific, impus de domnia sa în ianuarie 2002, a fost menţinut cu bună ştiinţă peste un an după expirarea mandatului legal. Dacă noi nu am fi atras atenţia asupra acestei “disfuncţii”, cel mai probabil ea ar fi continuat şi astăzi. De asemenea, d-l Zub trece cu vederea şi faptul că secretarul ştiinţific al Institutului şi şefii de departamente au funcţionat timp de mai mulţi ani fără a fi parcurs calea legală pentru numirea în aceste funcţii. D-l Zub crede că demersul nostru ar fi ascuns „un plan de adâncime”, fără a ne spune care a fost acesta. De fapt, ceea ce a dorit o largă majoritate a membrilor Institutului a fost reintrarea in legalitate a Consiliului ştiinţific, clarificarea situaţiei departamentelor de cercetare şi elaborarea unui proiect managerial care să corespundă nevoilor actuale de cercetare şi administrare a unui institut al Academiei Române, iar acest lucru nu se putea face decât în urma unor dezbateri libere, în cadrul unei Adunări Generale a cercetătorilor, conform Statutului Academiei Romane. Pe 27 martie 2007 a avut loc o astfel de adunare, iar toţi cei de faţă au recunoscut Consiliul rezultat, mai puţin d-l Zub, care a afirmat din start că nu va accepta o nouă structură a conducerii Institutului. Pentru a-şi impune puntul de vedere, domnia sa a folosit, în faţa membrilor Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie, un proces-verbal grav denaturat, a dezinformat cu bună ştiinţă mediul academic şi a recurs la nenumărate presiuni şi intimidări, inclusiv la ameninţarea cu desfacerea contractelor de muncă ale cercetătorilor incomozi. În aceste condiţii, ne întrebăm ce fel de conştiinţă antitotalitară mai este d-l Zub? Legea trebuie să fie lege pentru toţi, iar domnia sa, ca orice cetăţean al României,  nu este infailibil şi nici nu este deasupra legii.  

D-I Zub afirmă că toţi am fost angajaţi şi promovaţi de domnia sa, uitând că Academia Română nu aparţine domeniului privat, ci este o instituţie publică, finanţată din bani publici. Prin urmare, aceasta trebuie să se supună regulilor normale ale unei societăţi democratice. De aceea, contrar doleanţelor domniei sale, justiţia are dreptul şi datoria de a se pronunţa şi în cazul conflictului administrativ de la Institutul nostru. Ne mai simţim datori să precizăm că d-l Zub nu ne-a angajat personal, ci că fiecare dintre noi a participat la un concurs, deschis, anunţat public, cel mai adesea cu contracandidaţi. Domnia sa susţine că demersul nostru ar trebui explicat printr-o „criză de identitate profesională”. În legătură cu aceasta, suntem obligaţi să observăm că, în ciuda faptului că suntem în majoritate tineri sau chiar foarte tineri, am produs deja suficiente dovezi de angajament profesional. Dovadă a calităţii cercetării stau cărţile de autor şi volumele editate (inclusiv în colaborare cu d-l Zub), bursele şi premiile de prestigiu obţinute de unii dintre noi, la fel ca şi implicarea în nenumărate proiecte naţionale şi internaţionale. Însuşi d-l Zub ne-a recunoscut de atâtea ori meritele profesionale.

            În interviul amintit, la fel ca şi cu alte ocazii, d-l Zub a susţinut că, după declanşarea conflictului, ar fi fost ameninţat cu moartea, acuzându-ne pe noi de acest posibil act. Îi atragem atenţia pe această cale că afirmaţiile nefondate ale domniei sale pot constitui un motiv cât se pare de serios pentru o acţiune în justiţie. De altfel, încă din clipa în care a afirmat pentru prima dată că ar fi primit telefoane de ameninţare, ne-am exprimat disponibilitatea de a contribui la elucidarea acestui caz, domnia sa refuzând însă ab initio orice concurs din partea noastră. 

            D-l Zub a recunoscut că demersurile noastre nu au urmărit iniţial îndepărtarea sa din funcţia de director al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”. Ţinând cont însă de ultimele evoluţii, în speţă de blocajul administrativ provocat de domnia sa, de perpetuarea stării de ilegalitate şi ignorarea actelor normative de funcţionare a Institutului, de politica de personal discriminatorie, de comportamentul agresiv şi calomnios la adresa cercetătorilor, de activitatea managerială deficitară, am decis recent să solicităm Prezidiului Academiei Române să-l înlocuiască pe domnul acad. Alexandru Zub din funcţia de director al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iaşi.

           

Liviu Brătescu

Mihai Chiper

Cătălina Chelcu

Marius Chelcu

Adrian Cioflâncă

Dorin Dobrincu

Alexandru Istrate

Cătălina Mihalache

Andi-Emanuel Mihalache

Paul Nistor

Leonidas Rados

Flavius Solomon

Petronel Zahariuc

 

 

„Ma revolta santajul mediatic“. Interviu cu Alexandru Zub, Autor Dan Stanca, „Romania Libera“, Joi, 27 Decembrie 2007

Profesorul Alexandru Zub nu mai are nevoie de nici o prezentare. Opera sa de istoric impune prin sobrietate si minutiozitate. Pentru domnia sa istoria nu a fost o disciplina poetic-filosofica, pretext pentru a scuza diletantismul, ci una stiintifica, serioasa in care cel angajat raspunde pentru fiecare afirmatie si dovada pe care le produce. Director al Institutului A.D. Xenopol din Iasi, activitatea sa a fost primita cu laude de colegi, oameni de specialitate, dar si de o parte a publicului larg, interesat de istoriografie. Academia Romana l-a titularizat abia anul trecut in randurile sale, fiindca, trebuie spus, Alexandru Zub nu a fost o persoana obedienta si placida. Fost detinut politic, remarcat prin atitudinea sa anticomunista, convins ca profesionalismul face casa buna doar cu o pozitie civica ireprosabila, el nu a convenit celor atrasi de privilegii si dispusi la conformism fata de mai marii zilei.

 - De fapt, cum si cand s-au involburat apele?

 - Totul a inceput in martie, in momentul in care m-am pomenit la mine, in birou, cu un grup de tineri din institut, care doreau schimbari. Erau sapte persoane care formulau doleante in numele lor si al altora din aceeasi institutie.

 - Le puteti da numele?

 - Nu asta are importanta. Nu conteaza atat persoana ca atare cat principiul. Pot sa va spun ca toti fusesera angajati in anii 90 sau chiar in anii 2ooo de mine. Pot spune ca mai mult sau mai putin mi-au fost discipoli si le-am indrumat pasii in cercetarea istorica. Faptul ca cereau schimbari nu are pana la un punct nimic scandalos. Intr-o societate democratica tineretea are mai mult drept sa se faca auzita decat in oricare alt tip de societate. Numai ca din perspectiva timpului care a trecut de atunci si a avalansei de intamplari, acel deziderat pentru efectuarea unor schimbari a dovedit ca ascunde un plan de adancime. La suprafata a fost formulata in mod just o disfunctie administrativa, potrivit careia se intarziase realegerea consiliului stiintific al institutului. Numai ca descoperirea acestei carente a fost punctul de plecare pentru altceva, o reformare radicala a consiliului.

 - Deci, intial nu au fost orientati impotriva dumneavoastra…

 - Nu. Nici vorba, nu s-a pus in nici un fel problema inlaturarii mele. De fapt, ei venisera sa ma castige de partea lor. In urma reinnoirii consiliului ar fi avut majoritatea. Ideea in sine nu era rea, mai ales ca discutii pe aceasta tema mai avusesera loc si chiar eu le atraseseram atentia ca trebuie sa-si asume mai serios sarcinile profesionale, de unde in mod logic ar fi decurs o activitate mai buna a institutului si deci o sporire a prestigiului acestuia. In 13 martie filiala din Iasi a Academiei, for tutelar al Institului nostru care nu are autonomie juridica, a primit un memoriu din partea acelorasi tineri, in care acestia enuntau faptul ca in institut orice promovase fusese blocata. Nu era deloc adevarat, fiindca pana la acea data deschisesem deja o actiune de promovare iar filiala oferise niste solutii tehnice. Tot pe 13 martie era afisat un anunt privind promovarea unuia dintre cercetatorii tineri, dar – mirare! – am fost imediat vizitat chiar de personajul in chestiune care a cerut, de neinteles, o amanare a promovarii sale fiindca astfel s-ar isca nemultumiri. In opinia mea, aceasta iesire nefireasca avea explicatia ei. Grupul celor tineri pregateau de cateva luni o lovitura de forta, o fronda sub pretextul acelei carente administrative semnalate. Pe 16 martie a fost convocata adunarea generala, anuntul fiind dus direct la secretariat si apoi inmanat mie.

 - Cum ati reactionat?

 - In ajunul adunarii, intr-un ziar local aparuse un articol vehement, in care se vorbea despre revolta tinerilor de la “Xenopol”, impotriva unor stari de lucruri invechite, fapt ce m-a indignat. Le-am replicat insurgentilor ca asa ceva nu se face, nu reflecta un comportament colegial, cu atat mai mult un spirit academic. Au urmat alegerile cu statutul in fata, care pevede ca in componenta consiliului directorul si secretarul stiintific sunt numiti prin concurs de Academie, iar apoi partea eligibila este formata cu precadere din sefii de departamente din institut. Acest “cu precadere” a fost instrumentul de care s-au folosit cei tineri, considerand ca precizarea poate fi interpretata in sensul dorit de ei si, deci, si-au inchipuit ca pot porni de jos, ca la sindicat, pentru a-si impune oamenii. Am parasit sala in semn de protest fata de felul in care decurgeau lucrurile, iar a doua zi ziarele locale anuntau victoria tinerilor.

 - Chiar au castigat?

 - Doar in mod aparent… Conform procedurii, hotararea privind alegerea unui nou consiliu stiintific al unei institutii de cercetare intra in vigoare abia dupa ce primeste avizul forului ierarhic superior, in cazul nostru Sectia de stiinte istorice si arheologice a Academiei. stiind cel mai bine cum stau lucrurile, fiindca sunt presedintele sectiei, am prezentat situatia membrilor, iar acestia au infirmat rezultatul alegerilor de la institut, recomandand organizarea altora noi. Aceasta decizie a produs mari nemultumiri in randul tinerilor care au dat imediat in judecata sectia Academiei pentru verdictul emis. Procesul a ajuns deja la al patrulea termen.

 - Vi s-a mai intamplat vreodata asa ceva?

 - Nu-mi amintesc… Evident, am fost chestionat asupra starii de fapt de la institut. Am raspuns sobru: e vorba de o criza de identitate profesionala deoarece atacul a fost declansat tocmai in clipa in care le cerusem tinerilor sa-si constientizeze mai bine menirea de istorici, fiindca una este campania in presa si alta, sa fii istoric. Ceea ce m-a deranjat in mod deosebit a fost tocmai abandonarea unor principii de negociere si aducerea in prim plan a santajului mediatic. Cum v-am spus, initial persoana mea nu fusese pusa in discutie. Tinerii au socotit ca ma pot folosi de partea lor.

 - Dar lucrurile s-au inversat…

 - Da. Ceea ce putea sa le fie aliat a devenit principalul lor adversar. Nu se mai impiedicau de un cercetator sau altul mai in varsta, ci de insusi directorul institutiei. Rezultatul alegerilor din martie risca sa nu fie validat. A obtine validarea si anularea unor noi alegeri insemna chiar a trece peste mine. De acum incolo intram intr-un domeniu al absurdului in fata careia stiinta istoriei paleste. Va marturisit cu sfiala si cu jena,- nici nu am cum altfel – ca in luna mai am fost de doua ori amenintat telefonic cu moartea.

 - Incredibil!

 - Da. Vocea de la aparat dupa ce m-a identificat, mi-a spus clar: daca nu demisionati va omoram! Cine poate fi autorul unui asemenea gest sinistru? Justitia ar trebui sa se sesizeze. Oricum, fiindca telefonul a fost dat inaintea unei infatisari din proces, l-am luat drept o incercare de a ma intimida. A devenit din ce in ce mai clar ca eu sunt piedica. Constatand ca in urma exercitarii unor influente Sectia academica de stiinte istorice incepe sa dea inapoi, adica a admis marirea cu inca doi membri a consiliului stiintific de la “Xenopol”, ca sa fie, ca la noi, toata lumea multumita, – cei doi fusesera initial exclusi -, nu am stat cu mainile in san si chiar de curand, pe 30 noiembrie, m-am intalnit cu prezidiul Academiei intr-o discutie vehementa prin care am obtinut reinnoirea infirmarii colegiului ales.

 - Urmari?

 - Actiunea a determinat o noua dare in judecata, de data aceasta a prezidiului Academiei pentru decizia luata.

 - Dar va intreb, poate fi modificata decizia Academiei printr-o sentinta judecatoreasca?

 - Nici vorba… Academia este suverana si nimic nu are calitatea sa-i schimbe hotararile. Tensiunea insa ramane aceeasi.

 2007 a fost pentru Institutul de istorie A.D. Xenopol, angajatii sai si director un an dur, de grele incercari. Ce sa intelegem din toata aceasta istorie? Este o istorie lesne de regasit in … Istorie. Revolta insufletita de spirit iacobin impotriva seniorilor. Un viciu administrativ (intarzierea alegerii noului consiliu stiintific), speculat pana in panzele albe, alaturi de un echivoc de formulare din statut, acel ” cu precadere”, pot sa arunce in aer activitatea stiintifica a unui institut reputat si mai ales sa umbreasca prestigiul unui distins istoric, o constiinta net antitotalitara, Alexandru Zub.

18 decembrie 2007. Cerere pentru înlocuirea din funcţie a domnului acad. Alexandru Zub

Domnule Preşedinte,

Subsemnaţii, în temeiul articolului 40 (4) din Statutul Academiei Române, ţinând cont de articolul 41 (1.6) al aceluiaşi Statut, de prevederile din Constituţia României referitoare la libertatea conştiinţei, egalitatea în drepturi şi interzicerea oricăror forme de discriminare, de articolele 5, 6 şi 39 din Codul Muncii, Legea 324 din 14 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 137-2000 pentru prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, publicată în M.O., partea I, nr. 626-20 iulie 2006, solicităm Prezidiului Academiei Române să-l înlocuiască pe domnul acad. Alexandru Zub din funcţia de director al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iaşi.

Luarea acestei decizii se impune din următoarele considerente:

1. Blocarea funcţionării Institutului.

Pe data de 27 martie 2007, în cadrul unei Adunări generale, membrii Institutului au ales un nou Consiliu Ştiinţific, a cărui activitate este blocată până în prezent. Motivul principal invocat de către domnul director, în faţa membrilor Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie, a conducerii Academiei Române şi în presă, a fost „nerespectarea prevederii din Statutul Academiei Române ca în Consiliu să fie aleşi cu precădere şefii de colective”. Aceasta în condiţiile în care la data desfăşurării alegerilor în Consiliul Ştiinţific situaţia şefilor de departamente nu era clarificată, iar persoanele alese în Consiliu au fost propuse de colective. Chiar dacă acest fapt a fost recunoscut ulterior şi de către domnul acad. Alexandru Zub, la o întâlnire cu membrii Institutului şi de faţă cu preşedintele Filialei Iaşi a Academiei Române, domnia sa continuă să blocheze activitatea Consiliului, iar prin aceasta şi a Institutului. De altfel, domnul director a afirmat de mai multe ori că nu va recunoaşte o eventuală decizie defavorabilă domniei sale în această cauză a justiţiei sau a forurilor superioare ale Academiei Române şi că, în eventualitatea desfăşurării unor noi alegeri, va accepta să colaboreze doar cu un Consiliu agreat de domnia sa.

2. Perpetuarea stării de ilegalitate şi ignorarea actelor normative de funcţionare a Institutului.

Contrar prevederilor de la articolele 19 şi 21 din Regulamentul cadru de organizare şi funcţionare a Institutului, domnul director nu a organizat concursuri pentru funcţiile de secretar ştiinţific al Institutului şi pentru cele de şefi de departamente (colective). În aceste condiţii, domnul dr. Dumitru Ivănescu a exercitat mai mulţi ani funcţia de secretar ştiinţific, cu drept de semnătură, fără a fi întrunit condiţiile legale necesare. Chiar dacă este obligat prin lege să facă public contractul său de management cu Academia Română, domnul director refuză să-l pună la dispoziţia cercetătorilor, fapt care ne face să ne întrebăm dacă există un astfel de contract. De asemenea, contrar Statutului, domnul acad. Alexandru Zub refuză să organizeze de mai mulţi ani adunări generale ale Fundaţiei Academice „A. D. Xenopol”, care funcţionează în cadrul Institutului, şi să pună la dispoziţia membrilor acesteia raporturile de activitate şi bilanţurile financiare aferente.

3. Politica de personal discriminatorie.

Chiar dacă în prezent există mai multe posturi libere pe care ar putea fi promovaţi o parte dintre membrii Institutului îndreptăţi să le ocupe, domnul director refuză să organizeze concursuri de promovare. Mai mult, domnia sa a afirmat de nenumărate ori că, atâta timp cât va ocupa funcţia de director, nu va promova nici o persoană din rândul contestatarilor. În schimb, într-o tradiţie deja înrădăcinată la Institutul nostru, printr-un act abuziv, în numele unui Consiliu Ştiinţific inexistent, a cerut pe data de 8 noiembrie a. c. Filialei Iaşi a Academiei Române prelungirea angajamentelor pentru cercetătorii pensionabili şi a celor cu ½ normă pe care îi agreează. În acelaşi timp, a fost refuzată prelungirea contractului pentru unul dintre editorii colecţiei Documenta Romaniae Historica, de prezenţa căruia la Institut depinde continuarea acestui proiect fundamental al Academiei Române. O altă practică la care apelează domnul director este refuzul de a semna cereri ale cercetătorilor pentru participare la diverse reuniuni ştiinţifice. Totodată, pentru a-şi impune punctul de vedere, domnia sa abuzează şi de funcţia de şef al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie. Domnul acad. Alexandru Zub a refuzat să pună în discuţie la respectiva secţie o carte a unuia dintre colegii noştri tineri, propusă de către Institut pentru premiul Academiei Române.

4. Comportamentul agresiv şi calomnios la adresa cercetătorilor.

Prin apelul la calomnii şi injurii, domnul director a lezat în mod repetat onoarea și demnitatea propriilor angajaţi. Domnia sa a răstălmăcit constant faptele, vorbele şi intenţiile unor cercetători, invocând scrisori anonime şi chiar o presupusă ameninţare cu moartea. Pe data de 11 decembrie a. c., deranjat de prezenţa în biroul domniei sale a unei mari părţi a membrilor Institutului, pe care i-a convocat chiar el pentru o discuţie privind situaţia de la Fundaţia Academică „A. D. Xenopol”, a chemat poliţia, declarând că ar fi fost agresat. Această provocare, care afectează profund nu doar imaginea subsemnaţilor, dar şi prestigiul Institutului şi al Academiei, a fost precedată de o lungă serie de atacuri verbale şi scrise la adresa propriilor colaboratori, din care nu au lipsit expresii ca „derbedei”, „nulităţi”, „nemernici” sau „grup mafiot”.

5. Activitatea managerială deficitară.

Carenţele administrative evidente ale domnului director aduc în mod vizibil mari prejudicii de fapt şi de imagine pentru instituţie. Dincolo de abilităţile de prospecţie, de relaţionare şi de valorificare pe care le solicită managementul unei instituţii de cercetare moderne, domnia sa ignoră nevoia elementară de comunicare şi de transparenţă la care trebuie să se conformeze prin însăşi funcţia pe care o deţine. Printr-o dispoziţie verbală ilegală, a interzis secretarei Institutului să pună la dispoziţia cercetătorilor informaţii de interes comun, printre care şi decizii ale Filialei Iaşi sau ale conducerii Academiei Române. De asemenea, buna funcţionare a Institutului este grav afectată de folosirea abuzivă de către domnul director a resurselor Institutului, începând cu spaţiul alocat pentru cercetare, continuând cu utilizarea aproape în exclusivitate a infrastructurii (telefon, xerox etc.) şi monopolizarea serviciilor personalului auxiliar (secretara instituţiei, documentarista, curiera).

Domnule Preşedinte! Acestea sunt doar câteva dintre motivele şi faptele ce ne-au determinat să întreprindem acest demers pe care am fi preferat să-l evităm. Din păcate, încercările noastre repetate de a găsi soluţii la problemele invocate în ultimele nouă luni, pe calea dialogului şi a negocierii, se lovesc de refuzul categoric şi sistematic al domnului acad. Alexandru Zub de a se conforma normelor care reglementează exercitarea funcţiei de director într-un centru de cercetare al Academiei Române, de a respecta demnitatea şi onoarea membrilor Institutului, de a pune interesul comun şi prestigiul unei instituţii academice de tradiţie înaintea resentimentelor şi dorinţelor personale. Suntem convinşi că decizia Prezidiului Academiei Române va ţine cont de argumentele noastre şi se va lua hotărârea care se impune în acest caz.

Vă rugăm să primiţi, Domnule Preşedinte, asigurarea deosebitei noastre consideraţii.

Iaşi, 18.12.2007

Liviu Brătescu

Mihai Chiper

Cătălina Chelcu

Marius Chelcu

Adrian Cioflâncă

Dorin Dobrincu

Alexandru Istrate

Cătălina Mihalache

Andi-Emanuel Mihalache

Paul Nistor

Leonidas Rados

Flavius Solomon

Petronel Zahariuc

Domnului Preşedinte al Academiei Române